Străzile și trotuarele din capitală sunt pline de gropi, iar dacă autoritățile municipale nu vor adopta o strategie privind dezvoltarea infrastructurii rutiere situația se va agrava. Asta spun experții asociației WACTHDOG, care au realizat un studiu potrivit căruia bugetul pentru reparația drumurilor, pe lângă faptul că este insuficient, este gestionat netransparent. Responsabilii de la primărie nu au comentat deocamdată informațiile. Între timp, reporterul TV8, Sergiu Niculiță, a făcut un experiment și a numărat toate gropile în care a dat pe o porțiune de doar 300 de metri, din sectorul Botanica.

Noi astăzi vom încerca să parcurgem câteva sute de metri pe trotuar să numărăm și să măsurăm toate Gropile pe care le vom găsi. Să trecem la treabă. Eu cred că aceste gropi mai mici cel puțin 50 de centimetri…o Adâncime de aproape 6 centimetri, o lățime de peste jumătate de metru și o lungime, da, un metru jumătate. O altă gură de canalizare, aceeași problemă. Cel puțin 70 centimetri. Găsim și gropi mai adânci care se transformă în gropi de gunoi. Noi vom încerca să măsurăm adâncimea. Aproape 10 Centimetri. Noroc că a venit toamna și frunzele mai acoperă gropile. Un metru și 10 centimetri. Aproape 20 de centimetri. 1, 2,3,4,5,6,7,8, 9, 10,11 și asta doar pe o porțiune de 50 de metri. Este destul de adânc. Aproape 15 cm. Asta este…!”, Sergiu Niculiță, reporter TV8

Oamenii se plâng că zilnic sunt nevoiți să dea prin gropi, care nu pot fi ocolite, pentru că se află la tot pasul.

Drumurile sunt toate așa, jerpelite, și mereu trebuie să te deplasezi ca la curse. Când ultima oară au aici a fost reparat drumul? Poate 20 de ani în urmă.

Totul este plin de gropi, este strașnic. Să mergi cu copiii în general este aproape imposibil, foarte rău.

Dacă nu mai este nici lumină pe timp de noapte, traumele sunt garantate.

Situația deplorabilă a străzilor din capitală au fost analizate de experții asociației Watchdog. Aceștia au studiat bugetul pentru acest an – în jur de 100 de milioane de lei,dar și modul cum s-au desfășurat lucrările de reparație a drumurilor. Experții au identificat mai multe nereguli, cum ar fi încălcarea termenilor de realizare a lucrărilor sau lipsa unui prevederi privind cheltuielile pentru întreținerea trotuarelor.

Lucrările capitale atâta cât sunt ele planificate, permanent întârzie. De exemplu pentru anul curent au fost preconizați 107 milioane de lei pentru reparații capitală a unor străzi. Absolut toate contractele, toate licitațiile au întârziat. Lipsa de investiții decente bine planificate și eficient valorificate în infrastructura pietonală și rutieră înseamnă costuri. Încălțăminte stricată, îmbrăcăminte murdărită și stricată asta tot însemnă cheltuieli”, Valeriu Pașa, expert, Comunitatea „WATCHDOG.MD”

Experții mai spun că și modul de selectare a străzilor pentru a fi reparate este neclar.

O să vedem de exemplu strada Armenească, care pe o porțiune nu a fost reparată de loc, vorbim de porțiunea în zona pieței centrale, unde circulă foarte multă lume, care e plină de gropi. În schimb, porțiunea din preajma sediului Partidului Democrat a fost reparată practic integral”, Valeriu Pașa, expert, Comunitatea „WATCHDOG.MD”

De partea cealaltă, șeful direcției Transport din cadrul primăriei, Vitalie Butucel, a declarat pentru TV8 că procesul de selectare a străzilor este transparent.

În primul rând adresele vin din partea populației, vin în formă de petiții, cereri, demersuri, plângeri. Vin din adresa preturilor de sector. Pe siteul primăriei Chișinău.md în fiecare săptămână veți vedea adresele pe care se lucrează”, Vitalii Butucel, șeful direcției Transport Public și Căi de Comunicații

Funcționarul a mai precizat că în 2018, în capitală urmau să fie reabilitate peste 900 de mii de metri pătrați de drum, suma lucrărilor fiind de 280 de milioane de lei. Însă, au fost alocate doar 80 de milioane. Cât despre trotuare, Butucel recunoaște că în 2018 nu au fost preconizați bani pentru reparație, dar spune că acestea vor fi reabilitate la anul.

Aceste Trotuare urmează să intre într-un program de reabilitare capitală”, Vitalii Butucel, șeful Direcției Transport Public și Căi de Comunicații

Între timp, pentru a majora bugetul destinat reparației drumurilor din Chișinău, activiștii au lansat o petiție online prin care solicită autorităților centrale ca în anul 2019, din programul Drumuri bune pentru Moldova, să aloce 400 de milioane de lei.