/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. Germania va transfera de urgență mii de obuze Kievului

/VIDEO/ Dosarul „Manole”, amânat din nou. Avocat: Timp de jumătate de an, în dosarul Domnicăi Manole nu a avut loc nicio ședință

01 noiembrie 2018, ora 17:01

Ședința, despre care Manole și avocata ei au aflat acum cinci zile, a fost fixată pentru ora nouă dimineața. Aceasta însă s-a încheiat fără a se începe. Despre anularea ei, a anunțat un angajat al CSJ, în timp ce în sală se adunaseră deja reprezentanții misiunilor diplomatice și mai mulți susținători ai fostei judecătoare.

Cinci zile în urmă am primit citație pentru ședința de astăzi. Pe pagina Curții Supreme de Justiție este indicat corect completul care a fost, care a examinat cauza până acum și acum vine cineva și mă anunță că nu este judecătorul doamna Sârcu. Pe data de trei Octombrie trebuia să aibă loc o altă ședință de judecată și iarăși a fost amânată pe motiv concediului alt judecător”, Domnica Manole, ex-judecătoare a Curții de Apel.

Avocata fostei judecătoare consideră că aceste amânări, ce durează de vreo jumătate de an, nu sunt deloc întâmplătoare. Ea crede ca CSJ așteaptă ca Manole să fie condamnată de judecătoria Buiucani.

Deci, lucrurile se leagă în felul următor. Aici cauza ar fi spre admiterea cererii și reintegrarea în funcție, penalul, prin cauza penală s-ar putea manipula lucrurile înapoi spre excluderea în baza altui temei”, Viorica Grecu, avocată.

Reprezentanții CSM-ului nu au fost prezenți astăzi. Deocamdată, nu a fost anunțată data următoarei ședințe.

Este preconizat pentru o altă dată, dar nu este determinată data. Așteptăm. Păi da legea se respectă sau nu se respectă”

Domnica Manole a fost demisă anul trecut, din funcția de judecătoare la Curtea de Apel, în baza unui aviz eliberat de SIS. Mai apoi, peste câteva luni, Curtea Constituțională a stabilit că verificarea judecătorilor de către SIS contravine Legii supreme. Cu toate acestea, magistrata nu a mai fost restabilită în funcție, fapt ce a determinat-o să atace în judecată CSM-ul. Domnica Manole s-a pomenit și cu un dosar penal în vara anului 2016, după ce a obligat Comisia Electorala Centrală să inițieze un referendum republican. În prezent cauza este examinată de magistrații judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram