„Admite demersul procurorului Procuratura Municipiului Bălți Iura Guțu și prelungește măsura preventivă de arest și eliberează un mandat de arest pe un termen de 20 de a zile. Termenul arestului preventiv urmează a fi calculat din 1 noiembrie până la data de 21 noiembrie. Respinge cererea avocatului Angela Istrati privind dispunerea schimbării măsurii preventive de arest”, a citit judecătorea decizia. Încheierea poate fi atacată în termen de trei zile la Curtea de Apel Bălți.
După încheierea ședinței de judecată, Petic a spus că decizia este una politică și doar organismele internaționale îl mai pot salva. El a mai declarat că este o indicație ca el să fie izolat de societatea civilă.
Amintim că, Judecătoria Ungheni l-a plasat pe Gheorghe Petic în arest pentru 20 de zile la 15 octombrie. El a fost ridicat de polițiști acum două săptămâni din fața primăriei din Ungheni, fiind suspectat că ar fi violat o femeie.
Petic a ajuns în vizorul presei și al instituțiilor de drept după ce a declarat, inclusiv la TV8, că mai mulți polițiști de frontieră cu rang înalt și politicieni ar fi fost implicați într-o schemă de contrabandă cu țigări peste Prut.