Sute de angajaţi ai Google, de la sediile din Londra, Dublin, Berlin, Zurich, India, Singapore şi Tokyo, au protestat faţă de cazurile de hărţuire sexuală din companie, atât în stradă, cât şi pe reţelele de social media, transmite Mediafax.

Protestele au avut loc joi, 1 octombrie, după ce, săptămâna trecută, Google a anunţat că au fost concediaţi 48 de angajaţi, inclusiv 13 directori, acuzaţi de hărţuire sexuală, în ultimii doi ani şi a subliniat că se adoptă măsuri din ce în ce mai stricte în ceea ce priveşte comportamentele nepotrivite.

Declaraţia a fost făcută în contextul în care publicaţia americană The New York Times care a scris că unul dintre foştii şefi ai Google, creatorul sistemului de operare Android, Andy Rubin, a primit compensaţii financiare de 90 de milioane de dolari pentru a pleca din companie, după ce a fost acuzat de comportament nepotrivit. Publicaţia americană a mai scris că Google a acoperit şi alte acuzaţii de hărţuire sexuală.

Organizatorii protestului, numit Google Walkout for Real Change, au declarat că se aşteptau să li se alăture peste 1.500 de angajaţi din toată lumea. Ei le-au cerut lui Sundar Pichai, CEO Google, şi cofondatorului companiei Larry Page să pună capăt acestor cazuri de hărţuire şi abuzuri sexuale.

Contactată de mai mulţi reprezentanţi media după apariţia articolului din The New York Times, Google a dat publicităţii un e-mail trimis angajaţilor de Sundar Pichai, CEO al companiei, în care se arată că, în ultimii doi ani, 48 de persoane au fost concediate în urma unor acuzaţii de hărţuire sexuală, inclusiv 13 directori, şi niciuna dintre ele nu a primit „un pachet de compensaţii financiare la plecare”.

Pichai a adăugat că „i-a fost dificil să citească” despre acuzaţiile la adresa lui Rubin şi a altora, dar nu a confirmat direct informaţiile din articolul The New York Times.

„Suntem al naibii de serioşi în ceea ce priveşte furnizarea unui mediu de lucru sigur”, a mai spus la momentul respectiv Pichai, adăugând că toate acuzaţiile privind comportamentele nepotrivite sunt investigate cu atenţie, pentru a se acţiona în consecinţă.

Sam Singer, purtător de cuvânt al lui Rubin, a respins acuzaţiile de comportament nepotrivit, explicând că acesta a plecat de bună voie de la Google, pentru a lansat compania Playground.

În urma unei anchete interne, s-a stabilit că acuzaţiile femeii erau credibile, potrivit The Times.

Foto: twitter/ Fox News

Foto: twitter/ Forbes

Foto: twitter/ CNN