/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

Alegeri în SUA: Milioane de americani, privaţi de dreptul la vot

05 noiembrie 2018, ora 15:41

Astfel, în statul Florida, aproape şase milioane de americani nu au drept de vot deoarece sunt în închisoare, au fost eliberaţi condiţionat sau au fost condamnaţi în justiţie.

Regulile variază mult de la un stat la altul. Unele state, precum Maine sau New Hampshire, le permit deţinuţilor să voteze. Invers, în Kentucky, Iowa, Virginia şi Florida, orice condamnare, chiar şi pentru o infracţiune minoră, precum deţinerea de marijuana, antrenează retragerea pe viaţă a drepturilor cetăţeneşti.

În Florida, unde republicanul Donald Trump nu avea decât cu 112.000 de voturi mai mult faţă de rivala sa democrată Hillary Clinton la prezidenţialele din 2016, aproape 1,5 milioane de persoane sunt private de dreptul lor la vot din acest motiv.

În plus faţă de alegerea parlamentarilor şi a guvernatorilor lor, locuitorii din Florida vor trebui să se pronunţe dacă doresc să li se dea persoanelor condamnate dreptul de a participa la alegeri (cu excepţia persoanelor care au comis crime deosebit de grave).

Dakota de Nord impune din 2016 prezentarea la biroul de vot de către o persoană a unui document pe care figurează o adresă de rezidenţă. Or, în acest stat trăiesc mii de amerindieni, în rezervaţii în zone rurale şi nu au nici măcar o cutie poştală.

În Georgia, datele furnizate de către alegători în momentul înscrierii lor pe listele electorale sunt din 2017, comparate cu cele furnizate la cererea unui permis de conducere sau a unui număr de securitate socială.

Aproximativ 53.000 de cereri de înscriere sunt în prezent în aşteptare, dintre care 50% ale unor afroamericani, potrivit observatorului privind rasismul în SUA, Southern Poverty Law Center (SPLC).

Democrata Stacey Abrams, care speră să devină prima femeie de culoare în funcţia de guvernator în SUA, l-a acuzat pe opozantul său republican, Brian Kemp, că se foloseşte de poziţia sa de şef de operaţiuni electorale în Georgia pentru a-şi favoriza campania.

Un tribunal a ordonat totuşi ca statul să modifice regulile pentru 3.100 de alegători recent naturalizaţi care ar trebui să treacă pe la un grefier pentru corectarea erorilor.

Chiar dacă toţi aceşti alegători în suspensie vor putea în cele din urmă să voteze, Abrams se teme ca nu cumva dificultăţile să-i împingă la absenteism.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram