La două luni distanță, după ce ambasada R. Moldova în Germania și-a sistat activitatea în timpul unui protest organizat de comunitatea turcă, ministerul de Externe afirmă că decizia de a sista activitatea a fost luată de ambasador.

„La 7 septembrie 2018, poliția germană a anunțat misiunea diplomatic despre desfășurarea unui protest pe lângă sediul acesteia, organizată de comunitatea turcă. Ambasadorul R. Moldova în Germania, Oleg Serebrian, unilateral a luat decizia de a sista temporar, pe durata protestelor din ziua respectivă, a activității misiunii diplomatice”, se spune într-un răspuns oferit deputatei Inna Șupac.

Totodată, ministerul precizează că la acel moment o parte din colaboratorii misiunii erau implicați în programul vizitei Ministrului Afacerilor Externe în Germania, iar în incinta ambasadei se aflau doar trei colaboratori care au părăsit clădirea pe durata desfășurării protestului, Conform instrucțiunilor ambasadorului pe loc a rămas asistentul consular. De asemenea, automobilele misiunii au fost transferate din perimetrul unde aveau loc acțiunile de protest, iar doi copii ai colaboratorilor misiunii au fost chemați acasă.

În același răspuns se spune că potrivit informațiilor oferite de Ambasadorul Serebrian nici unul din colaboratorii misiunii și membrii familiilor lor nu au primit amenințări personale.

Amintim că la 7 septembrie curent câteva portaluri de știri a publicat informații precum că ambasada R. Moldova în Germania și-a sistat activitatea din cauza unor amenințări. Informațiile au fost negate de ambasadorul R. Moldova în Germania, însă ulterior activitatea misiunii diplomatice a fost sistată.

Foto: FB/Inna Supac