Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1004: Soldați nord-coreeni intră în Ucraina. Apelul lui Zelenski și rachetele experimentale ale lui Putin

Grădinițele din țară își vor scurta programul de lucru cu două ore

missing
05 noiembrie 2018, ora 10:25

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) a venit cu inițiativa de modificare a programului de lucru al grădinițelor după ce Direcția generală educație, tineret și sport din Chișinău (DGETS) a efectuat u sondaj în primele luni ale acestui an, iar rezultatele au arătat că doar 13% din copii vin dimineața la grădiniță în intervalul orelor 07.00 și 07.30 și doar 11% din copii pleacă de la grădiniță în intervalul orelor 18.30 și 19.00. Marea majoritate – 61% din copii – vin la grădiniță în intervalul de ore 08.00 și 8.30 și 65% pleacă în intervalul orelor 17.00 și 18.00, scrie IPN.

Potrivit autorităților, un simplu calcul arată că 12 ore copilul mic se află la grădiniță, 8-10 ore doarme, în total – 20-22 de ore. Și doar patru ore, în cel mai fericit caz, copilul este cu părinții. Însă și acest timp trebuie împărțit pentru drum spre sau de la grădiniță, dimineața și seara, cina în familie, proceduri igienice, lectura etc. Și în aceste condiții, nu prea mult timp rămâne pentru o comunicare și interacțiune viabilă între copil și părinți. Potrivit MECC, pentru Republica Moldova mai există un motiv în plus și anume asigurarea unei echități sociale pentru toți copiii, indiferent de mediul lor de reședință și starea economico-financiară a administrațiilor publice locale de nivelul întâi, scrie sursa citată.

Potrivit reprezentanților MECC, trecerea la program de activitate de zece ore pe zi nu va afecta salarizarea personalului, deoarece se va modifica și norma didactică, de 30 de ore pe săptămână și vor fi stabilite două posturi de educator la o grupă de copii în toate grădinițele din țară, așa cum în prezent sunt posturi de educator doar la program de 12 ore al grădiniței. Potrivit MECC, la fel nu va fi prejudiciat nici personalul tehnic – acesta are stabilită ziua de muncă de opt ore, cinci zile pe săptămână prin Codul Muncii.

În același timp, ministerul recomandă managerilor instituțiilor de educație timpurie să formeze grupe de serviciu, cu salarizare suplimentară a educatorilor, pentru copiii care nu pot fi luați de părinți în intervalul de activitate de zece ore.

În anul 2017 în Republica Moldova funcționau 1458 de instituții de învățământ general care ofereau servicii de educație timpurie, dintre care 1385 – creșe, grădinițe-creșe, grădinițe, centre comunitare și 92 complexe care prestează servicii educaționale timpurii, dintre care șase instituții sunt cu program de 24 de ore (instituții speciale). 173 au program de 12 ore, 1253 – 9-10,5 ore; 23 – cu șase ore și trei cu – patru ore, scrie IPN.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.