Greu de crezut, dar unii bugetari primesc 1 200 de lei pe lună, în timp ce alții sunt remunerați cu lefuri de aproape 36 de mii de lei. Informațiile se conțin într-un proiect de lege, propus consultațiilor publice de către Ministerul Finanțelor, privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Autorii proiectului dau asigurări că, după această reformă, niciun bugetar nu va avea salarii mai mici decât cele primite în 2018.

Potrivit Mold-street, care a selectat câteva cifre din prezentarea Ministerului Finanţelor, acum cel mai mic salariu total lunar calculat în sectorul bugetar este de 1.200 lei, iar circa 40 de mii de angajați au salarii sub minimul de existență. Proiectul de lege, potrivit autorităților, garantează însă un salariu minim în sectorul bugetar de 2 mii de lei. Totodată, cel mai mare salariu total lunar calculat în sectorul bugetar în prezent este de 35.880 de lei.

Cel mai mic salariu – 12 00 de lei
Cel mai mare salariu – 35 880 de lei

Ministerul Finanţelor nu precizează cine primeşte astfel de salarii, dar este vorba de şefii unor agenţii guvernamentale şi de preşedinţii unor instanţe. După implementarea noii legi autoritățile promit că discrepanța dintre salarii va fi de 15 la 1. De efectele reformei vor beneficia peste 170 de mii de angajați. Dintre aceștia, circa 144 de mii vor avea salarii majorate, în timp ce 28 de mii vor fi remunerați cu mult mai puțin decât în prezent. Aceștia însă vor beneficia, o perioadă, de ajutor financiar.

Salarii majorate – 144 de mii
Salarii micșorate – 28 de mii

Lefuri mai mici vor primi, de exemplu, mii de angajaţi din administratia publică, unde salariul va scădea, în medie, cu 1.722 de lei. De majorări semnificative se vor bucura asistenții de educatori – circa 8.000 de angajaţi. Salariile acestora vor fi mai mari cu 83% și vor primi peste 3. 200 de lei. Totodată, proiectul propune anularea indemnizației de conducere pentru şefii din instituţiile de învăţământ, medico-sanitare, sporul pentru păstrarea secretului de stat, ajutorul material/premierea lunară, trimestrială şi anuală acordate salariaţilor din unităţile bugetare.

Legea nu asigură o creștere salarială pentru toate persoanele angajate în sectorul bugetar. Reforma salarizării a fost propusă de PD. Anterior, liderul PD, Vlad Plahotniuc a menționat în cadrul unui briefing că noua lege va permite o creștere a salariului de la 20 % până la 90 la sută pentru undele categorii de bugetari. În țară sunt în jur de 200 de mii de angajați la stat. Pentru salarizarea acestora, în 2018 au fost alocat aproape un miliard de lei.

UNII MAI MULT, ALȚII MAI PUȚIN
Ministerul Finanțelor a propus consultărilor publice proiectul Legii privind Sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar