A pornit pe jos din Bălți spre Alba Iulia. Este vorba de Ion Mărgineanu, unul dintre primii deputați ai Parlamentului Republicii Moldova, care vrea cu orice preț ca pe 1 decembrie, de Ziua României, să fie în orașul unde a avut loc Marea Adunare Națională. Astăzi, fostul deputat, în vârstă de 78 de ani, a trecut de Iași.

Bună dimineața! Mergi cu mine domnul? Mergem.

Ion Margineanu a trecut astăzi Podul Iloaiei din județul Iași. Zilnic, bărbatul de 78 de ani parcurge pe jos peste 20 de kilometri. Se simte în formă și nu se gândește să renunțe.
\\192.168.1.186\Brut 2018\NOIEMBRIE\6\ION MARGINEANU marginanu 2

Mă simt în formă încă. Picioarele sunt ale mele, capul este al meu. Gândirea este curată”, Ion Mărgineanu, deputat în primul Parlament

Cu toate că, recent, a suferit o intervenţie chirurgicală la inimă, fostul deputat spune că va ajunge pe 1 Decembrie la Alba Iulia deşi are de parcurs o distanţă de 600 de km în 31 de zile.

Să știți că ajung la Alba Iulia neapărat. Mi-am mai luat eu niște lumânări, chibrite, dacă o fi necesar, dar nu voi avea nevoie de ele, pentru că cu moartea poți să râzi, dar poți și să nu râzi. Orice se poate întâmpla în lume și în viață. Dar eu mă țin să ajung la Alba Iulia. Milioane de basarabeni sunt pro unire”, Ion Mărgineanu

Pe tot parcursul drumului, fostul deputat este asistat de către fiica sa, regizoarea Violeta Gorgos, care însă se deplasează în mașină. Din spusele ei, domnul Mărgineanu nu acceptă să se apropie de automobil.

Mizează foarte mult pe faptul că oamenii sunt buni și o să-l ajute. Este foarte fericit. Merg oamenii pe drum, se opresc lâng el, îl salută. Acum de exemplu, eu nu eram, și el s-a oprit la o cârciumă, că a trecut niște șoferi și s-au oprit. Când au ajuns în dreptul lui și el pe jos, au spus: domnul hai să bem o cafea împreună. Și au vorbit despre istorie”, Violeta Gorgos, fiica lui Ion Mărgineanu, regizoare

Ajuns ieri la Iași, Ion Mărgineanu a fost întâmpinat de mai mulți orășeni care i-au oferit flori. Cei prezenți și-au arătat susținerea pentru demersul fostului deputat moldovean.

Domnul profesor este o personalitate a neamului nostru românesc și spun acest lucru pentru că are o trăire românească extraordinar de frumoasă. Dânsul vibrează la cuvântul de România, vibrează la tot ce reprezintă România.

Ideea acestei călătorii istorice s-a născut în anul 1993, când a participat la Alba Iulia, împreună cu o delegaţie de deputaţi din primul Parlament al Republicii Moldova, la aniversarea a 75 de ani de la Marea Unire. Acesta şi-a început drumeţia la 1 noiembrie ora 12.00, din faţa clădirii Poştei din Bălţi.

Doamne ajută! Vă mulțumesc tuturor! Aveți grijă să fiți sănătoși că eu mă întorc.

Și locul de pornire este unul simbolic, având în vedere că această clădire a găzduit, la 3 martie 1918, Adunarea Zemstvei din Bălţi, care a votat o Declaraţie de Unire cu România. Fostul parlamentar moldovean a afirmat că întreaga călătorie este finanţată din bani proprii.

Acesta și-a propus să parcurgă zilnic câte 20 de km, urmând să fie însoţit de cei trei copii ai săi, care au grijă de cazare şi hrană. Bărbatul şi-a propus să marcheze în acest mod Centenarul Marii Uniri.

DIN BĂLȚI LA ALBA IULIA, PE JOS
Până pe 1 decembrie, Ion Mărgineanu vrea să ajungă la Alba Iulia