/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 783: Explozii, ajutor UE și pericol atomic. Zelenski: „Teroarea trebuie învinsă complet și peste tot”

/VIDEO/ CSJ a amânat examinarea recursului fostului președinte al României, Traian Băsescu, în dosarul cetățeniei

missing
07 noiembrie 2018, ora 19:36

UPDATE 19:34. Ședința CSJ a fost amânată pentru data de 14 noiembrie. Potrivit avocatului lui Traian Băsescu, Andrei Bivol, motivul amânării este studierea suplimentară a materialelor cauzei. Bivol a mai precizat că probabil reprezentanții șefului statului au adus probe noi.

Dodon, nu fi rău, va veni și rândul tău.

Dreptate lui băsescu, pedeapsă lui Dodon.

Considerăm că a fost un act ilegal de retragere a cetățeniei domnului Băsescu. Au demonstrat că se tem de el dacă vine pe arena politică și respectiv au apelat la metode murdare de retragere a cetățeniei.

În primul rând pentru emiterea unui act administrativ ilegal eventual atrag și răspundere materială, morală pentru această acțiune. Desigur, în afară de această pedeapsă noi am dori ca să fie una mai serioasă în sens ca să piardă alegerile să nu mai nimerească PSRM și Dodon cumva la guvernare. Asta ar fi dorința noastră.

Susținătorii lui Traian Băsescu spun că politicianul are nevoie de cetățenie pentru a participa la alegerile parlamentare din Republica Moldova, iar dacă va ajunge în fotoliul de deputat va integra țara în Uniunea Europeană.

Dacă se întâmplă până la alegeri, desigur că ar fi soluția optimă și să fie cap de listă pentru alegerile Parlamentare, cap de listă pe o listă a unioniștilor”, Ana Guțu, prim-vicepreședinte PUN

Ca el în continuare să ne ajute ca să scăpăm de jugul acesta care ne pune la pamânt și să ne conducă mai departe și să ajungem până în Uniunea Europeană.

Traian Băsescu a fost reprezentat la ședința de la CSJ de către avocatul său. În 2016, fostul președinte al României s-a adresat în instanță pentru ca judecătorii să anuleze decizia lui Igor Dodon de a-l lăsa fără cetățenie moldovenească, invocând că la baza retragerii au stat motive politice. Acesta a devenit cetățean al Republicii Moldova în anul 2016, printr-un decret emis de Nicolae Timofti. Dosarul a ajuns la CSJ după ce prima instanță i-a dat dreptate lui Igor Dodon. Reprezentantul acestuia a menționat în instanță că Traian Băsescu ar fi ascuns că se afla sub urmărire penală când a acceptat cetățenia moldovenească. Ulterior, fostul lider de la Cotroceni a pierdut lupta pentru cetățenie și la Curtea de Apel. Atunci magistrații i-au respins recursul depus de avocatul acestuia ca fiind nefondată.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram