După ce trei copii au decedat, iar doi adulți au ajuns la spital în stare gravă după ce s-au intoxicat cu un pesticid în satul Flocoasa. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor stabilit într-o anchetă că pesticidul a ajuns la bunicul copiilor fiind luat fără bani de la CAP „Ciobalaccia”. Iar cauza intoxicației a fost nerespectarea condițiilor de tratare.

Preparatul „Valsafid” a fost livrat cooperativei „Ciobalaccia” de către CŞP „Protecţia Plantelor”. Agronomul CAP „Ciobalaccia”, a explicat că a eliberat preparatul în ambalaj de 1,14 kg din depozit, la rugămintea mecanizatorului Damaschin Nicolae, fără plată. Verbal agronomul i-a adus la cunoștință doză de aplicare şi regulile de tratare, care nu au fost îndeplinite (astuparea vracului de grâu cu peliculă şi la margine cu nisip)”, se spune într-un comunicat al ANSA.

Tot acolo se precizează că neîndeplinirea acestor cerinţe a condus la faptul ca vaporii de gaz toxic care au apărut în urma intrării pastilelor de fumigant în reacţie cu umiditatea aerului, să se elimine în aer. Totodată, a fost aplicată o doză sporită (40 de pastile) în raport cu cantitatea de grâne.

Ambalajul preparatului „Valsafid” aflat la păstrare în subdiviziunea teritorială Cantemir conţine următoarea informaţie: Producător: Stokton Crop Protection , Switzerland, distribuitor IM Kelley Grains Impex SRL, partida STK 022017121, valabil 3 ani, produs 06/02/2017.

ANSA mai spune că a convocat o şedinţă de urgență cu toţi importatorii acestui preparat care au fost informați despre cazul de la Flocoasa, lor fiind solicitată toată informația privind circulaţia/livrarea preparatului şi cantităţile aflate în stoc pentru a investiga trasabilitatea preparatului dat. Datele sunt examinate în prezent de către auditorii Agenției. Specialiștii ANSA au verificat autorizările pentru depozitele de păstrare a PUFF și certificatele de certificatele de conformitate pe produs.

Amintim că, procuratura din Cantemir a inițiat două cauze penale cu privire la cazul intoxicației din satul Flocoasa, în urma căruia trei copii au decedat, iar doi adulți au ajuns la spital în stare gravă.