S-au început pregătirea drumurilor din țară pentru perioada de iarnă 2018-2019. Astfel, pentru combaterea lunecuşului pe drumurile publice sunt pregătite circa 70 mii tone de material antiderapant și 15 mii tone de sare tehnică. În același timp, pe sectoarele de drumuri naţionale supuse întroienirii, vor fi instalate circa 35 km parazăpezi.

De asemenea, activităţile de administrare şi întreținere sunt efectuate prin intermediul a 12 întreprinderi rutiere de exploatare a drumurilor.

La executarea lucrărilor de deszăpezire şi distribuire a materialului antiderapant pe drumurile publice se preconizează antrenarea mașinilor şi utilajelor rutiere la 518 unităţi.

Peste 170 de utilaje ale S.A. „Drumuri” sunt dotate cu sisteme de monitorizare prin satelit (GPS), astfel acestea vor permite monitorizarea utilizării tehnicii rutiere la executarea lucrărilor.

„Este important ca conducătorii auto să fie responsabili și să nu plece la drum neechipați corespunzător, folosind cauciucuri de vară sau uzate. Muncim să fim pregătiți cu echipamente, dar și cu materiale, pentru ca să putem interveni în forță și asigura acces liber tuturor cetățenilor noștri de pe întreg teritoriul țării”, a declarat, ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici.

În conlucrare cu Inspectoratul de Patrulare al MAI, vor fi întreprinse măsuri pentru a nu admite blocarea drumurilor de către mijloacele de transport, care nu sunt echipate corespunzător circulației pe drumurile publice pe timp de iarnă.

Pentru informarea operativă despre condiţiile de circulaţie rutieră în perioada de iarnă, la întreprinderile de exploatare a drumurilor din teritoriu, inclusiv și la Î.S. „Administraţia de Stat a Drumurilor” va funcţiona serviciul în regim „non-stop” (telefon: 22-55-30; 74-89-61, email: serviciu@asd.md).