Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1005: Drone nord-coreene „Made in USA” și amenințările lui Lukașenko. Putin anulează datoriile soldaților

Petiție pentru o educație non-violentă. Semnatarii cer instalarea camerelor de supraveghere în toate grădinițele

missing
13 noiembrie 2018, ora 09:34

Autorii notează că copii de la 3 la 7 ani, petrec la grădiniță în mediu 10 ore pe zi. „De aceea influența grădiniței asupra creșterii lor este esențială. În ultimii ani, societatea noastră a fost zguduită de mai multe cazuri de răsunet de abuz si violentă în instituțiile preșcolare. Pe lângă aceste cazuri, mediatizate pe larg în mass-media, părinții continuă să semnaleze pe rețelele sociale cazuri de abuz si violentă săvârșite de cadre didactice și personalul auxiliar din grădinițe asupra copiilor. Cu toate acestea, ele rămân ca un strigăt de ajutor în pustiu. Fiecare părinte este nevoit să se lupte de unul singur şi să facă față unui sistem nereformat, învechit în practici si viziuni autoritare asupra educației”, afirmă grupul părinților solidari.

În context, semnatari petiției pentru o educaţie non-violentă în grădiniţe cer:
1. Instalarea camerelor de supraveghere în toate instituțiile de învățământ preșcolar și asigurarea accesului părinților la înregistrările video;
2. Organizarea de traininguri susținute de psihologi și experți în psihologia copilului;
3. Evaluarea sistematică de către psihologi a cadrelor didactice și non-didactice din instituțiile preșcolare, cu scopul de a depista persoanele care comit abuzuri și violență în raport cu copiii;
4. Stimularea financiară a cadrelor didactice în funcție de instruirile parcurse;
5. Sancționarea managerilor instituțiilor de educație timpurie, angajații cărora comit acte de violență.

Semnatarii, care sunt peste 300 la număr, își exprimă speranţa că propunerile cu care venim vor fi auzite, iar sistemul de învăţământ preşcolar va fi reformat, punându-se astfel capăt unor practici abuzive faţă de copiii noștri. „Doar prin fapte concrete, care ar aduce o schimbare de profunzime şi complexă în acest sistem, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării poate demonstra că generaţia în creştere contează cu adevărat pentru viitorul acestui stat”, se mai spune în textul petiției.

Doritorii de a semna petiția o pot face AICI.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.