Turiștii nu ar mai trebui să se rătăcească prin capitală. În ajutorul lor, în mai multe intersecții din sectorul Centru au apărut 23 de indicatoare ce ghidează oamenii spre cele mai importante instituții de stat și destinații turistice din Chișinău. Informațiile sunt disponibile în română și engleză, dar și în limbile minorităților etnice de la noi. Indicatoarele au costat în jur de 25 de mii de euro și au fost inaugurate cu mult fast.

Dacă aș fi o turistă în Chișinău și nu aș cunoaște pe unde să o apuc pentru a vizita cele mai importante locații din capitală, m-aș putea orienta după cele 23 de indicatoare amplasate în sectorul Centru. Acestea conțin si un QR code special, pe care după ce îl voi scana, voi putea vedea informații scurte despre atracțiile turistice”, Diana Popa, reporter TV8.

Semnele turistice inaugurate astăzi au fost elaborate conform prevederilor Cărții Europene pentru Protecția Minorităților Regionale. Astfel, inscripțiile sunt disponibile în șapte limbi: română, engleză, rusă, ucraineană, germană, bulgară și yiddish. Costul indicatoarelor se ridică la aproape 25 de mii de euro, dintre care 15 mii au fost oferiți de europeni.

Urmează să implementăm și în continuare proiectul respectiv, inclusiv prin bugetul civil, să acoperim tot orașul cu indicatoare turistice. Acele 23 de indicatoare către 71 puncte de atracții turistice au fost stabilite împreună cu partenerii care au cofinanțat proiectul respectiv, adică Consiliul Europei cu Delegația Uniunii Europene”, Ruslan Codreanu, primar interimar mun. Chișinău.

Exemplul a fost preluat de la europeni, unde, în orașele mari, sunt instalate indicatoare turistice. Stilizarea acestora a fost pusă pe seama unei companii de design autohtonă.

Design-ul a fost gândit ca să fie în concordanță și într-o coerență cu identitatea turistică a Republicii Moldova și în concordanță cu standardele internaționale de elaborare a astfel de indicatoare turistice”, Natalia Țurcanu, director executiv Agenția Națională pentru Turism Receptor.

După ce indicatoarele au fost instalate, mai mulți internauți s-au revoltat pe rețelele socială că pe acestea este indicată direcția spre cimitirele din capitală sau spre ministere. Oamenii din stradă salută însă inițiativa și spun că acestea vor fi de folos nu doar străinilor, ci și celor de pe loc.

Oamenii care vin la noi nu pot găsi nimic. Uneori chiar și noi, orășenii, nu putem găsi locațiile, iar străinii cu atât mai mult”.

Pentru morți nu contează unde se află cimitirul, iar cei vii trebuie să știe unde să meargă. De exemplu, omul a venit din străinătate și are nevoie să meargă la cimitir, cum să întrebe? Dar dacă nu cunoaște limba română sau rusă, ce va face?

Trebuie să facem ceva să vină mai mulți turiști. Atunci se va răscumpăra cred eu”.

Indicatoarele au fost instalate, deocamdată, doar în sectorul Centru. Autoritățile speră însă că vor găsi bani pentru extinde inițiativa și în celelalte sectoare ale capitalei.

Reporter: Diana Popa
Imagine: Oleg Cozlov