Echipa națională de fotbal se pregătește intens pentru partidele cu San Marino și Luxemburg, din cadrul Ligii Națiunilor. Fotbaliștii, în componența completă, se antrenează la Centrul Național de la Vadul lui Vodă. Tricolorii sunt extrem de motivați să obțină două victorii și spera la o calificare, deși șansele sunt aproape minime.

„Cât avem aceste șanse matematice, trebuie să luptăm până la urmă”, Alexandru Epureanu, căpitanul Moldovei.

„Noi vom ieși la aceste două meciuri pentru victorie. Deja, după aceste două meciuri vom vedea dacă avem acces sau nu mai departe”, Radu Gânsari, mijlocașul Moldovei.

În ajunul confruntărilor, fotbaliștii echipei naționale se află într-o formă foarte bună. Alexandru Epureanu a marcat golul victoriei pentru Istanbul Bașakșekir în partida cu Beșiktaș, iar Radu Gânsari și Eugen Cociucau reușit au reușit câte o dublă pentru echipele sale de club. Mai mult decât atât, Artur Ioniță a reușit săptămâna aceasta să înscrie primul său gol în actuala ediție a Seriei A.

E foarte bine că marchează la cluburile lor și sperăm să marcheze și la echipa națională”, Alexandru Spiridon, antrenor Moldova.

Într-o formă perfectă se află și portarul naționalei Eugen Coșelev, care după catastrofa din Luxemburg, a reușit să-și păstreze poarta intactă pentru trei jocuri consecutive.

Suntem într-o situaţie cam incomodă. Nu totul depinde de noi. Totuşi, dacă avem o şansă, fie cât de mică, merită să luptăm pentru ea”, Alexei Coșelev, portarul Moldovei.

Și chiar dacă vor lua șase puncte, selecționerul naționalei nu mai crede într-un eventual succes.

Acum mai sunt șanse, șanse greu de crezut. Nu cred că Belarus poate să joace două meciuri la egal, iar noi trebuie să câștigăm două meciuri pentru a arăta că suntem pe drumul cel bun”, Alexandru Spiridon, antrenor Moldova.

Moldova va juca pe 15 noiembrie cu San Marino în deplasare, iar peste 3 zile se va confrunta pe teren propriu cu Luxemburgul.

REDACTOR: Dumitru Garcaliuc