/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 787: Atac la Odesa și prognoză sumbră! ISW: Amenințare voalată pentru Moldova. Rusia avansează rapid

/VIDEO/ Sondaj IMAS: În viitorul Legislativ ar accede 4 partide. Care sunt acestea și ce opinii au politicienii și analiștii despre aceste date

missing
14 noiembrie 2018, ora 19:06

Sondajul realizat de IMAS arată că cele mai multe voturi le-ar acumula PSRM, pentru care ar vota 27 la sută dintre alegători. 15,7 la sută ar acumula Partidul Democrat, fiind urmat de PPDĂ cu 7,1 la sută și PAS cu 6,4%.

DORU PETRUȚI, DIRECTOR IMAS„În privința PAS și PPDA  vin după un moment de emoție ridicat. Ați văzut că pe parcursul anului 2018 până la mijlocul anului ratingul lor a fost foarte ridicat. În ultimele săptămâni, mai ales pe perioada derulării sondajelor, agenda celor două partide a fost foarte diluată și foarte slabă și atenția publicului a fost îndreaptate spre mesajele trimise de guvernare”.

În același timp, sondajul arată că în legislativ nu ar ajunge formațiunile precum PCRM, Partidul „Șor„, PN, PL, PPEM și PUN. Iar PLDM, partid prezent în actualul parlament, nici măcar nu figurează în sondaj. Autorii sondajului explică acest fapt prin pasivitatea unor formațiuni politice.

Cât ține de activitatea unor politicieni, în top cinci se regăsesc Igor Dodon, Pavel Filip, Vladimir Voronin, Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc. Președintele PD i-a devansat pe liderii opoziției extraparlamentare – Maia Sandu și Andrei Năstase, deși în sondajele anterioare clasamentul arătă exact invers.

IGOR DODON – 44,2 %;

PAVEL FILIP – 37,1 %;

VLADIMIR VORONIN – 32,0 %;

ILAN ȘOR – 30,1 %;

VLADIMIR PLAHONTIUC – 26,9%;

ANDREI NĂSTASE  – 21,08 %;

MAIA SANDU – 21,04%.

Solicitat de TV8, reprezentanții PAS au declarat că nu comentează sondajele realizate la comanda Partidului Democrat. De aceeași părere sunt și alți reprezentanți ai partidelor din opoziție. Iată ce opinii au alți reprezentanți ai partidelor de opoziție:

ELENA BODNARENCO, DEPUTAT Ă PCRM: „Sondajul despre care întrebați a fost achitat de Partidul Democrat, el a fost realizat în localitățile din țară pentru a întreprinde un nou atac psihologic asupra alegătorilor și să arate că cele mai multe voturi le va acumula tandemul Dodon-Plahotniuc”.

VIOREL CIBOTARU, VICEPREȘEDINTE PLDM: „Nu există absolut niciun motiv ca noi să oferim  credibilitate oricărui produs al Partidului Democrat, în cazul de față acest sondaj”.

MIHAI GHIMPU, PREȘEDINTE PL: „E un sondaj trucat, asta pot să vă spun”.

ANDREI NĂSTASE, PREȘEDINTE PARTIDULUI PLATFORMA DA: „Probabil este mai bine să așteptăm rezultatele unui sondaj care-l face o instituție independentă de Plafotniuc, atunci lucrurile vor fi mai bine”.

Și directorul Institutului pentru Poltiic Publice, Aracadie Barbăroșie, care realizează barometrele de opinie, pune la îndoială veridicitatea unui sondaj comandat.

ARCADIE BARBĂROȘIE, DIRECTOR EXECUTIV IPP: „Sondajele pot fi crezute dacă partidele sunt credibile, dar cu Partidul Democrat eu m-aș feri să iau un sondaj. M-aș feri pentru că există interese de partid și interesele acestea se văd foarte bine în sondaj”.

Pe de altă parte, autorul sondajului spune că viziunele politice ale comanditarului nu au nicio legătură cu cercetările lor.

DORU PETRUȚI, DIRECTOR IMAS: „Nu confundați efectuarea de sondaje cu soarta lor politică și cu deciziile lor politice. Deciziile politice aparțin politicienilor, noi ne ocupăm cu sociologia”.

Doru Petruți a refuzat să spună cât a costat realizarea acestui sondaj. Fundația care a comandat studiul a fost creată anul trecut, de către câțiva membri ai PD.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram