17 percheziții, șapte persoane reținute și mărfuri de contrabandă în valoare de peste 3,5 milioane de lei ridicate. Acesta este bilanțul unei ample operațiuni desfășurate pe parcursul ultimelor trei zile de către procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale în comun cu ofițerii subdiviziunilor specializate ale Serviciului Vamal.

Potrivit oamenilor legii, activitatea ilegală a suspecților au durat circa trei luni de zile, fiind acumulat probatoriul necesar pentru incriminarea infracțiunii de contrabandă în proporții deosebit de mari. Astfel, urmare a măsurilor speciale de investigații și acțiunilor de urmărire penală s-a stabilit că mărfurile erau procurate de la piața „KM7” din orașul Odessa și introduse în țară prin regiunea transnistreană, cu eludarea posturilor vamale interne de control.

Cinci membri ai grupării au fost reținuți în flagrant marți seara, 13 noiembrie, în rezultatul unei ambuscade organizate pe traseul Anenii Noii-Chișinău, cu suportul operațional al colaboratorilor BPDS „Fulger”. În două dintre mașinile percheziționate au fost găsite mai multe colete cu haine și încălțăminte introduse prin contrabandă, iar celelalte trei mașini erau utilizate pe post de antemergătoare, cu scopul de a monitoriza traseul și de a semnala eventuale filtre de control.

Operațiunea a continuat cu percheziții în 17 locații. Au fost percheziționate atât domiciliile suspecților, cât și mai multe puncte comerciale din localitățile Chișinău, Bălți și Căușeni. În rezultatul perchezițiilor operate, au fost depistate mai multe mărfuri de larg consum, preponderent încălțăminte, fără acte de proveniență. Descinderile s-au mai soldat și cu reținerea altor două persoane, care ar fi avut rolul de a intermedia transmiterea mărfurilor de contrabandă către beneficiari. Potrivit primelor estimări, valoarea tuturor loturilor depistate depășește suma de 3,5 milioane lei.

Cercetările continuă în vederea identificării tuturor persoanelor implicate în filiera infracțională deconspirată. Totodată, având în vedere că o bună parte din bunurile depistate aveau marcajele unor branduri renumite, cazul va fi examinat și prin prisma încălcării drepturilor de proprietate intelectuală.

În caz de condamnare, învinuiții, care inițial au fost reținuți pentru un termen de 72 ore, riscă închisoare pe un termen de la 3 la 10 ani.