Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1037: Misterul prăbușirii, plicuri capcană și momele vii. Rusia a atacat masiv și după Crăciun

/UPDATE/ Raportul privind ancheta „Open Dialog” a fost aprobat de majoritatea Parlamentară

missing
16 noiembrie 2018, ora 13:32

Comisia parlamentară care s-a ocupat de ancheta privind Fundația „Open Dialog” (FOD) a prezentat raportul în plenul Parlamentului. Deputatul Igor Vremea, președintele comisiei, a spus de la tribuna Parlamentului că fundația Lyudmilei Kozlowska a desfășurat activități de lobby pentru Veaceslav Platon, care au fost achitate din bani murdari, și că a finanțat partidele PPDA și PAS.

UPDATE 13:32 Majoritatea parlamentarilor a aprobat raportul anchetei privind imixtiunea Fundaţiei „Open Dialog” şi a fondatoarei acesteia, Ludmila Kozlowska, în treburile interne ale Republicii Moldova.

Comisia a constata că FOD s-a implicat în procesele politice și treburile interne ale Republicii Moldova.

„Din banii obținuți pe căi suspecte, FOD a finanțat participarea unor lideri politici și reprezentanți ai societății civile din Moldova la ședințe și conferințe care aveau drept scop promovarea intereselor finanțatorilor săi. De asemenea, în perioada dezbaterilor, despre schimbarea sistemului electoral din Moldova, Kozlowska și fundația sa au făcut lobby deschis în structurile europene pentru a promova poziția PPDA și PAS, partide care au beneficiat de finabțarea FOD”, a declarat Vremea.

Deputatul a declarat că raportul va fi expediat către Procuratura Generală, Serviciul de Informații și Securitate și Ministerului Afacerilor Interne, ca structurile în cauză să-l analizeze și să-i tragă la răspundere pe cei vizați.

Raportorul a spus că Procuratura va fi sesizată în vederea analizării acțiunilor liderilor politici Maia Sandu și Andrei Năstase prin prisma trădării de patrie.

De asemenea, deputatul a declarat că va fi sesizată și Comisia Electorală Centrală.

La rândul lor, reprezentanții PAS spun că nu au nicio legătură cu fundaţia „Open Dialog” şi nu a fost finanţați niciodată de această fundaţie: „Unica acuzaţie aberantă care se aduce este faptul că Maia Sandu a participat la o conferinţă, la invitaţia mai multor membri respectaţi ai Parlamentului European, cu finanţarea biletului şi a cazării de această fundaţie cu care colabora Parlamentul European. Venim cu un îndemn către întreaga societate şi către presă să oprim această mascaradă, căci prin promovarea discuţiilor despre acest subiect nu facem decât să promovăm o minciună lansată de PD în stilul propagandei de la Kremlin şi să amplificăm o înşelăciune creată de regim pentru a devia atenţia de la probleme grave şi de la investigaţii serioase. E ca şi cum am investiga dacă Maia Sandu cu Angela Merkel au decis să aducă 30 000 de sirieni la Cahul sau au decis să-i distribuie câte 1000 în fiecare raion. Haideţi să nu participăm în acest proces de fabricare a unor aberaţii şi de denigrare a opoziției”, spun reprezentanții PAS.

Concluziile recentei și ilegalei comisii de anchetă din Parlament nu reprezintă decât o altă sinistră încercare de manipulare publică”, a comentat liderul PPDA, Andrei Năstase.

Amintim că, Comisia parlamentară pentru „elucidarea circumstanţelor de fapt şi de drept ale acuzațiilor de imixtiune din partea Fundaţiei „Otwarty Dialog” (Dialog Deschis) şi fondatoarei acesteia, Ludmila Kozlowska, în treburile interne ale Republicii Moldova și a finanțării unor partide politice” a fost creată în luna octombrie. Audierile au avut loc cu ușile închise.

Vezi și: /DOC/ Concluziile raportului comisiei de anchetă a Fundației Open Dialog și recomandările în adresa Procuraturii Generale

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.