Turbulențe pe piața valutară în Marea Britanie după ce Guvernul britanic a aprobat Acordul pentru Brexit. Lira sterlină a scăzut, înregistrând cel mai amplu declin, timp de o zi, din octombrie 2016. Iar veștile experților economici nu sunt deloc îmbucurătoare. Între timp, șefii mai multor instituții europene au făcut declarații dure, iar 5 miniștri din Guvernul May, inclusiv cel responsabil pentru Brexit, și-au dat demisia.

După o dezbatere lungă, Guvernul britanic a aprobat Acordul pentru Brexit, de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Potrivit premierul Theresa May, acordul „este cea mai bună versiune care a putut fi negociată”.

Scopul meu a fost ca să pun în față, în primul rând, interesele țării. Acesta este un Brexit care îndeplineşte priorităţile poporului britanic. Am toată convingerea că cursul pe care l-am ales este cel corect pentru țara noastră și toți oamenii noștri”, Theresa May, Premierul Britanic

Premierul a mai declarat că actualul acord redă Marii Britanii controlul asupra legilor, banilor şi graniţelor sale. De asemenea, documentul încheie jurisdicţia Curţii Europene de Justiţie în Regatul Unit. În timp ce Theresa May privește pozitiv aprobarea acordului, președintele Consiliului European a declarat că nu împărtășește entuziasmul premierul britanic și că știa „de la bun început că în urma Brexitului vor avea de pierdut ambele părți”.

Brexit este o situație dificilă și admitem că negocierile noastre privesc controlul daunelor. Permiteți-mi să le spun prietenilor noștri britanici: la fel de mult cum mi-e trist să vă văd să plecați, voi face totul pentru ca acest rămas bun să fie cel mai puțin dureros posibil atât pentru dvs., cât și pentru noi”, Donald Tusk, Președintele Consiliului European

Alături de Donald Tusk s-a aflat şi Michel Barnier, negociatorul-şef al Uniunii Europene, care a recunoscut că mai sunt multe de făcut. Cel mai probabil, liderii se vor reuni pe 25 noiembrie, într-un Consiliu European extraordinar, pentru a aproba acordul. Între timp, lira sterlină pierde din valoare. Valuta britanică a scăzut joi cu aproape 2% faţă dolar şi euro, înregistrând cel mai amplu declin zilnic din octombrie 2016.

Demisiile mai multor miniştri din cabinetul condus de premierul Theresa May au reaprins temerile privind o ieşire haotică a Marii Britanii din Uniunea Europeană, peste patru luni şi jumătate, transmite Reuters. Acordul pentru Brexit urmează să fie ratificat, ulterior, de parlamentul britanic, naţional şi european, înainte de ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană la 29 martie 2019.