Pensiile stabilite, până la 1 ianuarie 2019, al căror cuantum nu depăşeşte minimul de existenţă, vor fi majorate cu 10%. Parlamentul a votat, în ședința de astăzi, proiectul de lege pentru susținerea financiară suplimentară a unor beneficiari de pensii, în I și II lectură.

Potrivit proiectului, se majorează cu 10% pensiile stabilite, în sistemul de pensii până la 1 ianuarie 2019, al căror cuantum nu depăşeşte minimul de existenţă în valoare de 1589 lei.

Potrivit autorilor, în urma modificărilor, pensiile pentru limită de vârstă vor creşte în mediu cu 115 lei, pensiile de dizabilitate se vor majora în mediu cu 101 lei, iar în cazul pensiilor militarilor în termen şi membrilor lor de familie majorarea medie va constitui 123 lei.

Cheltuielile pentru implementarea prezentei legi vor fi suportate din mijloacele bugetului asigurărilor sociale de stat şi ale bugetului de stat în funcţie de sursa de finanţare a pensiei.

Modificările vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2019. Inițiativa a fost susținută, în lectură finală, de 81 de deputați.