/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Cuvântul „handicapat” va fi exclus din textul Constituției Republicii Moldova

missing
22 noiembrie 2018, ora 18:40

Cuvântul „handicapat” va fi scos din textul Constituției Republicii Moldova și va fi înlocuit cu termenul de „dizabilitate”. O modificare în acest sens a fost votată astăzi în Parlament. 

Modificările vor viza articolele 50 și 51 din Constituție.

Potrivit autorilor proiectului de modificare a Constituției, odată cu ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, Republica Moldova şi-a asumat angajamentul de implementare a prevederilor acesteia prin prisma ajustării legislaţiei naţionale la cerinţele convenţiei, care interzice discriminarea pe criterii de dizabilitate. De asemenea, recomandări în acest sens sunt incluse și în Raportul Avocatului Poporului privind respectarea drepturilor şi libertăţilor omului în Republica Moldova.

Proiectul a fost susținut, în lectură finală, de 71 de deputați din cei prezenți la ședință.

Potrivit procedurilor legislative, proiectele de legi constituţionale se dezbat în cel puţin două lecturi și se adoptă de către Parlament cu votul a două treimi din deputaţii aleşi.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram