Candidatul potrivit pentru funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei urmează să fie identificat, astfel încât, până la sfârșitul săptămânii viitoare, până la sfârșitul mandatului actualului legislativ, să fie numit un guvernator la BNM.

„Săptămâna viitoare voi depune toate eforturile, și în discuții cu colegii din Parlament, din Guvern, în discuții cu organismele internaționale cu care cooperăm, ca să identificăm acel candidat și să trecem la procedura legală de numire a noului guvernator”, a declarat pentru presă șeful legislativului, Andrian Candu, menționând că standardele și nivelul de performanță, nivelul de profesionalism și de integritate sunt foarte înalte pentru această funcție.

Cât ține de declarația sa făcută în plenul Parlamentului, precum că Sergiu Cioclea este pregătit pentru o altă funcție, Andrian Candu a spus că fost vorba despre o glumă. Însă, a precizat că, reieșind din profesionalismul guvernatorului, acesta s-ar putea regăsi în orice funcție și în orice calitate, scrie IPN.

Marți, 20 noiembrie, guvernatorul BNM și-a anunțat demisia, din data de 30 noiembrie. Potrivit lui Sergiu Cioclea, la baza deciziei sale au stat motive personale. În ședința de vineri, Parlamentul a aprobat cererea guvernatorului.