Premierul francez, Edouard Philippe, a anunţat marţi suspendarea, pentru şase luni, a trei măsuri fiscale care urmau să intre în vigoare la 1 ianuarie 2019, printre care se regăsea şi o taxă pe carburanţi care s-a aflat la originea protestelor "vestelor galbene", informează Reuters şi AFP, citat de Agerpres.

„Chiar dacă statul trebuie să rămână puternic şi ferm el este mai întâi de toate garantul păcii publice. Stabilirea direcţiei şi păstrarea ei este o necesitate pentru a guverna Franţa dar nicio taxă nu merită să pună în pericol unitatea naţiunii” a declarat şeful guvernului francez, la trei zile după ce la Paris au avut loc ciocniri violente între scutieri şi protestatarii din mişcarea denumită „vestele galbene”.

În consecinţă, trei măsuri fiscale care urmau să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2019, majorarea taxelor pentru benzină şi motorină, convergenţa fiscalităţii pentru motorină cu cea pentru benzină şi majorarea preţului combustibilului pentru încălzire, vor fi suspendate timp de şase luni.

„Ele nu se vor aplica înainte de a fi dezbătute cu părţile implicate. Vrem ca în această perioadă să identificăm şi să punem în practică măsuri însoţitoare corecte şi eficiente. Dacă nu le vom găsi, vom trage consecinţele”, a spus Edouard Philippe.

De asemenea, nici tarifele la electricitate şi nici la gaze naturale nu vor fi majorate, aşa cum era preconizat, în timpul iernii, a mai spus premierul francez, evocând necesitatea ca aceste decizii să readucă calmul şi să permită „demararea unui adevărat dialog cu privire la preocupările exprimate în ultimele săptămâni”.

Potrivit unei surse guvernamentale citate de Reuters, suspendarea timp de şase luni a celor trei măsuri fiscale anunţată de Edouard Philippe, ar urma să amputeze veniturile statului cu două miliarde de euro în 2019. Această gaură în finanţele publice ar urma să fie finanţată în întregime prin reduceri de cheltuieli astfel încât deficitul bugetar al Franţei să nu depăşească ţinta de 2,8% din PIB propusă pentru 2019, a adăugat sursa guvernamentală.

Ciocniri violente între scutieri şi protestatarii din mişcarea denumită „Vestele galbene” au avut loc începând din 17 noiembrie pe străzile Parisului, în cadrul manifestaţiilor împotriva costului ridicat la carburanţi. Protestarii au denunţat scăderea puterii de cumpărare în urma implementării acestor măsuri şi l-au acuzat pe şeful statului francez că adoptă politici care îi favorizează pe cei mai bogaţi membri ai societăţii franceze. Protestele, care s-au extins şi în alte regiuni din Franţa, costă economia milioane de euro, avertizează analiştii.