Președinta Comisiei Electorale Centrale, Alina Russu, a anunțat că a fost aprobat programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor de organizare şi desfăşurare a alegerilor Parlamentului Republicii Moldova din 24 februarie 2019. De asemenea, ea a precizat că CEC a primit hotărâre Parlamentului prin care s-a stabilit organizarea referendumului consultativ în aceeași zi cu alegerile.

„Prima acțiune care va fi realizată de Comisia Electorală Centrală va fi estimarea cheltuielilor, devizul de cheltuieli. După care vom desfășura și alte activități în conformitate cu legislația în vigoare”, a declarat Alina Russu cu referire la referendum. Potrivit ei, după ce Guvernul va aproba devizul de cheltuieli se vor face și alte activități.

Cu referire la alegerile parlamentare Rusu a menționat că campania electorală va începe cu 30 de zile înaintea alegerilor când deja aproape toți candidații sunt înregistrați.

Precizăm că decizia aprobată astăzi CEC stabilește prevederile legale, responsabilii și termenele de realizare ale acțiunilor caracteristice procesului de pregătire și desfășurare a alegerilor. Acestea se referă la constituirea și activitatea organelor electorale inferioare ce vor administra procesul electoral în circumscripții, modul și perioada de înregistrare a candidaților la funcția de deputat, condițiile de desfășurare a campaniei electorale, inclusiv a agitației electorale, particularități ale monitorizării scrutinului și reflectării acestora în mijloacele de informare în masă, aspecte ale gestionării și raportării financiare a campaniei de către grupurile de inițiative și concurenți.