Polonia solicită autorităților din Republica Moldova să nu o implice în campania electorală, care va începe în scurt timp, în contextul alegerilor parlamentare din luna februarie. Mesajul a fost transmis de către ambasadorul Poloniei la Chișinău, Bartlomiej Zdaniuk, în cadrul unei întrevederi cu premierul Pavel Filip.
„Astăzi am purtat discuții bune și sincere cu premierul Pavel Filip despre problemele din campania electorală. Un mesaj clar din partea noastră cu privire la necesitatea ca autoritățile să respecte pe deplin standardele democratice. De asemenea, exprimată în mod clar opoziția fermă față de orice instrumentalizare a Poloniei în campania electorală – nu există și nu va exista consimțământul nostru pentru acest lucru”, este mesajul postat pe pagina de Twitter a Ambasadei Poloniei.
Astăzi am purtat discuții bune și sincere cu premierul P. Filip despre problemele din campania electorală. Un mesaj clar din partea noastră cu privire la necesitatea ca autoritățile să respecte pe deplin standardele democratice. De asemenea, exprimată în mod clar opoziția fermă
— PLinMoldova (@PLinMoldova) 4 декабря 2018 г.
Întâlnirea dintre prim-ministrul Pavel Filip și ambasadorul Bartlomiej Zdaniuk, a avut loc pe 4 decembrie, la Guvern. Potrivit Newsmaker.md, inițiativa întrevederii dintre cei doi a venit din partea reprezentanței diplomatice a Poloniei în Republica Moldova, iar unul dintre subiectele discutate a fost raportul comisiei parlamentare privind fundația „Open Dialog” a Lyudmilei Kozlovska.
În imaginile de la întrevedere, postate de serviciul de presă al Guvernului, îl vedem și pe președintele comisiei parlamentare care a anchetat fundația „Open Dialog”, Igor Vremea.
Comisia parlamentară pentru „elucidarea circumstanţelor de fapt şi de drept ale acuzațiilor de imixtiune din partea Fundaţiei „Otwarty Dialog” (Dialog Deschis) şi fondatoarei acesteia, Ludmila Kozlowska, în treburile interne ale Republicii Moldova și a finanțării unor partide politice” a fost creată în luna octombrie. Audierile pe acest caz au avut loc cu ușile închise. Raportul comisiei a fost aprobat în Parlament la mijlocul lunii noiembrie.