Șeful statului a venit cu o reacție după ce Curtea Constituțională a decis suspendarea sa pentru a cincea oară, Dodon spune că legile date vor fi anulate după alegerile parlamentare, iar el nu va ceda în niciuna din aceste chestiuni.

„Curtea Constituțională din nou a luat decizia de a transmite speakerului parlamentului și/sau premierului dreptul de a semna câteva legi, după ce eu am refuzat să semnez un pachet de legi antipopulare, adoptate de către majoritatea parlamentară care pleacă. Eu nu voi ceda în niciuna din aceste chestiuni și sunt sigur că poporul Moldovei mă va susține în acest caz. După alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, toate aceste legi vor fi anulate. Va fi formată și o nouă componență a Curții Constituționale”, a scris șeful statului pe pagina sa de facebook.

Precizăm că legile pe care Igor Dodon a refuzat să le promulge sunt: noul Cod al audiovizualului, legea privind transmiterea terenului fostului Stadion Republican pentru Ambasada SUA, legea privind sărbătorirea pe 9 Mai a Zilei Europei și două legi cu privire la Inspectoratul General de Carabineri.