Accesul pietonilor pe partea avariată a podului din apropiere de suburbia Budești a fost restricționat temporar, informează reprezentanții Ministerului Economiei și Infrastructurii (MEI). Autoritățile promit că porțiunea degradată va fi reparată. 

Potrivit MEI, în ultimii doi ani, podul, care are o lungime de circa 171 m, a fost monitorizat, iar cauza fisurii apărute acum ar fi contractarea elementelor de beton în urma scăderii temperaturii.

Am dat indicații să fie verificată în regim de urgență această porțiune și să fiu informat. Știu că este monitorizat în permanență și a fost făcută o expertiză tehnică recent, dar vreau să văd acțiuni de reabilitare a acestuia. A fost restricționat accesul pietonilor pe trotuarul care este deteriorat, iar în cel mai scurt timp se vor efectua lucrări de readucere la poziția de proiect a blocurilor de trotuare, astfel pietonii se vor putea deplasa în siguranță. Degradările date nu duc și la scăderea capacității portante a podului, iar circulația transportului auto nu este afectată. Nu putem admite ca pietonii sau conducătorii auto să fie puși în pericol”, a spus în acest context ministrul Chiril Gaburici.

Astfel, potrivit MAI, pentru anul 2019 sunt planificate lucrări complexe de reparație a elementelor suprastructurii podului, inclusiv a instalării unor rosturi de dilatare moderne și amenajarea infrastructurii trotuarelor de pe pod.

Podul dat este poziționat teritorial pe drumul național M5 Frontiera cu Ucraina – Criva – Bălți – Chișinău – Tiraspol – frontiera cu Ucraina, km 276.956, în preajma comunei Budești și a fost construit în anul 1985.

La același subiect:

/VIDEO/ La un pas de prăbușire. Podul din satul Budești a devenit periculos din cauza unei fisuri adânci și a parapetului distrus