În noaptea de Sfântul Andrei, când sunt furate porțile la casele unde sunt fete nemăritate, și poliția a avut de lucru. Cel puțin 10 gospodari s-au plâns, în această dimineață, că au rămas fără porți. Între timp, oamenii legii au reușit să dea de urmele unora, iar făptașii riscă să plătească o amendă de peste 32 de mii de lei sau chiar să facă doi ani de închisoare.

Nu toți cei care au rămas fără porți s-au amuzat de lipsa lor. Cel puțin 10 gospodari au cerut ajutorul poliției pentru a le găsi bunurile furate.

Poliția a înregistrat circa 10 cazuri de furt de porți noaptea trecută. Cel mai multe s-au înregistrat în nodrul țării. Soroca-2, Dondușeni – 2, Sângerei -1, Fălești – 1, alte două cazuri au fost înregistrate la Ialoveni și un caz la Ștefan Vodă”, Mariana Bețivu, ofițer de presă IGP.

În urma plângerilor depuse, oamenii legii au intentat procese penale. Pe parcursul zilei, în trei cazuri au fost găsite porțile. Infracțiunea prevede și pedepse dure. Astfel, cei care vor fi gasiti vinovati risca pana la doi ani de inchisoare, o amenda de pana la 32 500 de lei sau 240 de ore de muncă în folosul comunității. Furatul porților este una dintre cele mai vechi tradiții ce au loc în noaptea de Sfântul Andre, de rând cu ghicitul ursitului.

„Furatul porților este cea mai distractivă acțiune din această noapte, atât pentru băieții pe care le fură, cât și pentru cei de la care sunt furate. Băieții tineri întorc porțile doar în schimbul la ceva. De obicei, ei cer de la fiica gospodarului care încă nu este căsătorită un sărut. Ceea ce ține de vrăji și superstiții, este un absurd total”, Ion Andronache, vlogger.

Ieri, zeci de mii de moldoveni au sărbătorit ziua numelui. Potrivit datelor statistice, peste 55 mii de bărbați din țară poartă numele Andrei și Andrian, în timp ce circa nouă mii de femei au numele Andreea sau Andriana.