Conducerea Agenției Naționale pentru Reglementarea în Energetică (ANRE) își dă demisia „in corpore”. Este vorba despre directorul general al ANRE, Tudor Copaci, și directorii – Octavian Lungu și Sergiu Ciobanu. 

Cei trei directori vor pleca din funcții, începând cu data de 1 martie 2019. Până atunci, vor fi organizate concursuri pentru suplinirea acestor funcții.

Demisiile lor au fost aprobate astăzi, la ultima ședință a Parlamentului din această sesiune.

Reprezentanții serviciului de presă al ANRE spun că nu sunt la curent cu motivele plecărilor din funcții ale celor trei directori.

Ulterior, contactat de TV8, directorul general al ANRE, Tudor Copaci, ne-a spus că pleacă din funcție din motive personale.

Totodată, Sergiu Ciobanu nu ne-a răspuns la telefon pentru a ne oferi un comentariu.

Tudor Copaci a fost numit în funcția de director al ANRE în luna martie a anului 2017, iar Sergiu Ciobanu și Octavian Lungu sunt directori ai ANRE din anul 2014.