/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 755: Sancțiuni UE și tancuri binecuvântate de preoți. Colaborator al Ambasadei Ruse, interzis în Moldova

Președintele Ucrainei a anunţat crearea Bisericii ortodoxe ucrainene independente de Patriarhia Moscovei

15 decembrie 2018, ora 19:11

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a anunţat sâmbătă crearea Bisericii ortodoxe ucrainene independente de Patriarhia Moscovei. Decizia a fost luată de „Conciliul de Reunificare”, format din feţe bisericeşti ortodoxe ucrainene, reunit sâmbătă la Kiev.

La Conciliu au participat reprezentanţi a trei biserici ortodoxe concurente, notează dpa, citată de Agerpres. Episcopii reprezentând două dintre biserici au votat în favoarea creării unei biserici ortodoxe ucrainene independente, în timp ce o a treia biserică – rămasă fidelă Moscovei – şi-a trimis doar doi reprezentanţi la reuniunea care s-a desfăşurat în catedrala Sfânta Sofia, din centrul Kievului.

Ramura fidelă Patriarhatului Moscovei, care a pierdut o parte din credincioşi după începerea crizei ucraineano-ruse în 2014, dar care dispune în continuare de cel mai mare număr de parohii în Ucraina, a respins conciliul, denunţându-l drept ilegal, şi a interzis clerului său să participe.

„Această zi sacră va intra în istorie drept cea a creării unei Biserici autocefale (independente – n.r.) unite în Ucraina. Ziua independenţei noastre definitive de Rusia”, a declarat Poroşenko, al cărui discurs a fost transmis la televiziunea locală.

Anteriorul anunţului, preşedintele Poroşenko a făcut apel la feţele bisericeşti să folosească această ocazie de a-şi face propria biserică, independentă de Moscova.

Câteva sute de oameni agitând drapele ucrainene şi-au manifestat sprijinul pentru decizie, în faţa catedralei unde s-a desfăşurat sinodul. Totodată, poliţia a securizat centrul Kievului, unde se strânseseră sâmbătă mii de oameni în aşteptarea deciziei.

În octombrie, patriarhul ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului a recunoscut o biserică ortodoxă independentă în Ucraina, revocând o decizie veche de 332 de ani care plasase Ucraina sub patriarhatul Moscovei. În replică, Biserica Ortodoxă Rusă a anunţat ruperea relaţiilor cu Patriarhatul Constantinopolului.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram