Partidul Unității Naționale a anunțat că nu va participa la alegerile parlamentare din februarie 2019 dar va susține dezinteresat blocul ACUM. Anunțul a fost făcut de președintele Partidului Anatol Șalaru.

„În urma unei analize colegiale, luând în calcul preluarea puterii în R. Moldova de către coloana a cincea reprezentată de Igor Dodon și PSRM, luând în calcul rezoluțiile instituțiilor europene care au constat o erodare puternică a statului de drept și o degradare a regimului democratic din R. Moldova. Luând în calcul pericolul perpeutării unui regim hibrid Plahotniuc-Dodon, consiliul Politic al PUN a luat decizia de a nu participa în alegerile parlamentare din 2019 și de a sprijini blocul electoral ACUM”, a declarat Șalaru.

Șalaru a precizat că nu va colabora cu ACUM, ci doar îi vor sprijini. „Nu vom înainta candidați, nu vom negocia cu ei pentru circumscripții, nu vom negocia pentru locuri pe liste, doar vom sprijini prin declarații politice și le stăm la dispoziție cu organizația noastră, cu oamenii noștri și vom acorda tot ajutorul cu excepția celui financiar”.

El a mai spus că partidul nu așteaptă nimic de la ACUM, dar în cazul în care organizațiile locale, pe circumscripții sau centrale vor solicita sprijinul sau ajutorul PUN, ei îl vor acorda.

Despre susținerea PUN, liderii blocului ACUM au aflat de la jurnaliști. Respectiv, nu sunt la curent cu oferta de colaborare. Asta după ce sâmbăta trecută, PL a decis să participe la scrutin, alături de blocul „ACUM”.

Decizia Partidului Liberal a venit doar ieri, acum ne informați despre o decizie a PUN, despre care noi încă nu am reușit să citim respectiv, de ieri până astăzi nu s-a putut face prea multe lucruri”, Maia Sandu, președinte PAS.

Oferta noastră rămâne aceeași: două partide la baza acestui bloc electoral cu deschidere largă pentru exponenții societății civile pe care i-ați văzut și îi vedeți alături de noi și pentru tot ce înseamnă calitate, oameni de calitate din întreaga societate, inclusiv de pe palierul politic”, Andrei Năstase, președinte Platforma DA

Socialiștii, în schimb, au ironizat pe seama anunțului făcut de liderul PUN.

Ce ține de domnul Șalaru, unioniștii lui care sunt câțiva care încap, tot activul lui de partid care încape într-un troleibuz nu poate în niciun fel să influențeze accederea în Parlament ori procentajul PSRM-ului”, Grigore Novac, deputat PSRM.

Potrivit ultimului Barometru al Opiniei Publice, prezentat la începutul lunii decembrie, dacă ar participa la alegerile parlamentare, PUN ar acumula în jur de 0,2 procente din voturi, prin urmare nu ar accede în Legislativ.