/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

Ce nu poate face Parlamentul, face Guvernul! Executivul s-a întrunit în ședință de urgență, pentru a aproba noi ajutoare sociale

21 decembrie 2018, ora 10:35

Membrii Cabinetului de Miniștri s-au întrunit astăzi în ședință de urgență la Guvern, pentru a aproba un proiect de lege, cu privire la acordarea unor ajutoare materiale unice, în valoare de 600 de lei, pentru câteva categorii noi de beneficiari. Potrivit premierului Pavel Filip, este vorba despre aproximativ 60 de mii de persoane.

Ședința Executivului a fost anunțată cu 20 de minute înainte de începere, iar proiectul de hotărâre aprobat de membrii Guvernului nu a fost publicat pe pagina web a instituției. Mai mult, în transmisiunea video a ședinței, secvența în care ministra Sănătății Muncii și Protecției Sociale, Silvia Radu, prezintă proiectul de lege, este întreruptă. Nu știm dacă este vorba despre o eroare tehnică, însă, deocamdată, detalii despre proiectul aprobat cunoaștem doar din declarațiile prim-ministrului din debutul ședinței.

„Ne-am întrunit astăzi într-o ședință cu o procedură specială și cu o ocazie specială…”, a spus premierul, în debutul ședinței.

Guvernul a aprobat astăzi modificări la Legea 313 din 30 noiembrie 2018, cu privire la acordarea suportului unic unor beneficiari de pensii.

„Vom pune în practică această decizie prin angajarea răspunderii de către Guvern, având în vedere situația în care ne aflăm, or, Parlamentul este în imposibilitatea să voteze astfel de proiecte de legi”, a declarat premierul.

Potrivit lui Pavel Filip, beneficiari ai acestor ajutoare materiale unice, în ajunul sărbătorilor de iarnă, sunt persoanele care au atins vârsta de pensionare, dar nu au stagiul complet de muncă și primesc o alocație de câteva sute de lei.

„O altă categorie sunt persoanele cu dizabilități diferite și toate gradele și persoanele care primesc o alocație pentru că și-au pierdut întreținătorul”, a spus prim-ministrul.

Pavel Filip a cerut ca proiectul aprobat să fie publicat cât mai urgent în Monitorul de Oficial. „Cât ține de asumarea răspunderii Guvernului în fața Parlamentului, există aceste proceduri și urmează să mai așteptăm câteva zile până când acest proiect de lege va intra în vigoare. Cu cât mai repede vom parcurge acest răstimp, cu atât mai repede beneficiarii își vor ridica banii”, a declarat premierul.

Potrivit reprezentanților Executivului, Constituția prevede că Guvernul își poate angaja răspunderea în fața Parlamentului asupra unui program, a unei declarații de politică generală sau a unui proiect de lege. Dacă în termen de trei zile nu este depusă o moțiune de cenzură, votată cu majoritatea de voturi, programul, declarația de politică generală sau proiectul de lege se consideră adoptate.

Recent, Asociația Promo-LEX a publicat primul raport al monitorizării perioadei preelectorale pentru alegerile parlamentare din 2019. Raportul face referire la ultimele majorări de pensii și salarii, anunțate de autoritățile centrale și le califică drept folosirea resurselor administrative în scopuri electorale. Potrivit directorului de programe al Promo-LEX, Pavel Postică, aceste majorări nu au fost prevăzute în bugetul pentru anul 2018, s-au făcut din rectificări și cu puțin timp înainte de începerea campaniei electorale și a alegerilor.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram