„Cel puțin unul dintre marii operatori de telefonie mobilă nu a scos taxa de roaming. Informația mi-a fost confirmată de o sursă sigură, aflată într-o funcție importantă în cadrul companiei respective. O companie mare, una din cele importante. Din motive de confidențialitate, nu pot să dau nici numele companiei, nici numele persoanei respective”, a scris Vitalie Cojocari pe pagina sa de facebook. Tot acolo el precizează că sursa sa i-a spus că nu au scos tarifele de roamning pentru că nu a primit confirmarea de la Moldtelecom (compania moldovenească de stat de telefonie) că le vor scoate și ei.
Între timp Moldtelecomul afirmă că toate deciziile pe subiectul eliminării tarifelor de Roaming sunt luate la nivel interguvernamental de către agențiile care reglementează activitatea operatorilor de telecomunicații din ambele țări, ANRCETI în Moldova şi ANCOM în Romania.
Pe de altă parte, Sorin Grindeanu, președintele ANCOM, spune că autoritatea nu a primit nicio reclamație că vreun operator de telefonie mobilă nu ar fi eliminat tarifele de roaming pe 1 decembrie, iar în cazul în care va exista o astfel de reclamație operatorul va fi sancționat. În același timp, Grindeanu a precizat pentru TV8 că discuțiile privind eliminarea tarifelor de roaming între cele două țări sunt la un nivel avansat.