Reprezentanții Partidului Democrat din Moldova (PDM) au mers primii la Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru a depune dosarul de înregistrarea a formațiunii la alegerile parlamentare din februarie. 

Aceștia au fost văzuți de reporterul TV8 chiar la câteva minute de când a fost anunțată începerea recepționării dosarelor partidelor de către CEC.

La sediul Comisiei au venit democrații Sergiu Sîrbu și Vladimir Cebotari, care este persoana împuternicită a partidului, și unul dintre juriștii formațiunii. Aceștia au refuzat să facă declarații, spunând că vor comenta ulterior la Palatul Republicii, unde vor merge toți candidații PDM pentru a solicita înregistrarea în cursa electorală.

Democrații au depus actele pentru înregistrare la alegerile parlamentare și la referendum.

Astăzi este prima zi în care viitorii candidați la alegerile parlamentare din februarie pot să solicite înregistrarea în cursa electorală. În primele două zile, dosarele vor fi recepționate în două etape. Mai întâi, persoana împuternicită din partea partidului sau a blocului electoral va merge la sediul CEC pentru a depune dosarul, iar ulterior, la Palatul Republicii se va prezenta fiecare candidat în parte, fie că va participa pe lista partidului, fie că concura pe o circumscripție uninominală. Angajații CEC vor primi solicitările viitorilor candidați între ora 10 și 16.

Ulterior, începând cu data de 28 decembrie, dosarele celor care intenționează să participe la alegeri vor fi recepționate la sediul CEC.

Recepționarea dosarelor se va încheia pe 24 ianuarie 2019.