Șoferii lui Șor, amendați de INP pentru parcare ilegală și neacordarea priorității pietonilor. Ce amendă au primit

28 decembrie 2018, ora 14:56

Șoferii lui Șor au ajuns În vizorul poliției după ce, pe 20 decembrie, reporterii TV8 i-au surprins lângă sediul Agenției Naționale de Integritate, cu mașinile staționate în preajma unei intersecții giratorii.

Ulterior, la plecarea lui Șor de la sediul agenției, cel puțin una dintre mașinile care îl însoțeau nu a cedat trecerea pietonilor, preferând să treacă pe zebră, pentru a nu pierde din vizor primul automobil. Cazul celor doi șoferi a fost investigat de către Inspectoratul Național de Patrulare.

Astfel, într-un răspuns pentru TV8, organul poliției ne-a comunicat că la volanul mașinilor, în acea zi, se aflau doi bărbați cu vârsta de 25 și, respectiv, 46 de ani. Pe numele lor, au fost întocmite procese verbale pentru staționare în locuri interzise, dar și pentru că nu au acordat prioritate pietonilor. Ambii s-au ales cu câte o amendă de 1 800 de lei și cu câte 8 puncte de penalizare. Purtătorul de cuvânt al partidului Șor ne-a declarat că nu are timp pentru a oferi comentarii.

Ilan Șor s-a prezentat la sediul ANI pentru a obține certificat de integritate. Ieri, acesta a depus actele pentru a înregistra formațiunea pe care o conduce la alegerile din februarie, 2019. Șor este primul pe lista națională, dar susține că va candida și pe circumscripția Orhei. Între timp, dosarul său se află pe rol la Curtea de Apel Cahul.

Prima instanță l-a pedepsit cu 7, 6 ani de închisoare în legătură cu frauda bancară, în urma căreia un miliard de dolari a fost furat din trei bănci din Moldova. Acesta neagă că ar fi vinovat. Potrivit declarației de avere pentru anul 2017, acesta deține trei automobile. Cel mai scump este un Bently Continental ce-ar fi costat în jur de 2 milioane, 600 de mii de lei. Șor mai are un Gaz de 5 mii de lei și o Toyota Runner de 400 de lei.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram