/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 787: Atac la Odesa și prognoză sumbră! ISW: Amenințare voalată pentru Moldova. Rusia avansează rapid

Un fost angajat al trupelor speciale, reținut de polițiști pentru atacuri tâlhărești. Acesta făcea parte dintr-o grupare organizată

missing
29 decembrie 2018, ora 16:14

Un fost angajat al trupelor speciale a fost reținut de polițiști pentru atacuri tâhărești și furturi în locuințe. Potrivit polițiștilor, acesta, împreună cu un alt tânăr, ambii din raionul Telenești, formau o grupare organizată care ar fi pătruns în locuințe și ar fi sustras bani, arme de foc, bijuterii și alte lucruri de preț. Timp de jumătate de an, aceștia ar fi cauzat pagube materiale în sumă de jumătate de milion de lei.

Într-un comunicat de presă al Poliției, reţinerea bănuiţilor a fost decisă după ce poliţiştii au stabilit că aceştia pregătesc comiterea unui atac tâlhăresc cu folosirea armei de foc în privinţa unui om de afaceri din municipiul Chişinău.

În urma percheziţiilor efectuate la domiciliile şi automobilele suspecţilor au fost depistate şi ridicate trei pistoale de foc (anterior sustrase), circa 200 cartuşe, încărcătoare, mijloace băneşti, obiecte din aur, benzi din plastic care erau folosite la imobilizarea persoanelor, cagule, mănuşi, răngi metalice folosite la forţarea uşilor şi geamurilor.

La moment, suspecţii au fost reţinuţi şi plasaţi în arest pe un termen de 72 ore.

Conform legislaţiei în vigoare suspecţii riscă o pedeapsă de la 7 la 12 ani.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram