Moș Crăciun vine și pe bicicletă, nu doar pe sanie. O demonstrează reprezentanții unui club de ciclism de la noi care vor ca, astfel, câți mai mulți copii să aibă parte de magia sărbătorilor de iarnă. Pentru darurile primate, micuții i-au răsplătit pe moși cu poezii, urături sau bancuri.

Dacă la unii copiii Moș Crăciun a ajuns cu sania trasă de reni ori cu mașina, la Daria acesta a venit … cu bicicleta. S-au bucurat nespus de mult când l-au văzut pe Moșul. I-au recitat poezii, iar în schimb au primit cadouri.

„Ce îți dorești de Anul Nou? O păpușă? De care? Indiferent”.

„Ce îți dorești de Anul Nou? Nu știu, multe lucruri”.

S-au bucurat de daruri nu doar micuții, dar și părinții acestora, întrucât moșul le-a adus în dar și altfel de cadouri … ulei, conserve si alte produse alimentare.

„M-au telefonat și mi-au spus că Moș Crăciun vrea să vină la noi să ne felicite copiii. Am fost de acord”.

„Sunt mulți oameni cu sufletul mare care nu ne-au lăsat la greu și au venit să ne ajute. Să le dea Domnul sănătate”.

Timp de o luna, Moș Crăciunii pe biciclete își propun să ajungă cu daruri la mai mulți copii din familii social vulnerabile. În ajutor le sunt asistenții sociali din localitate.

Ajungem la copii pe biciclete și le dăruim cadouri. Vrem să aducem cât mai multă bucurie pe chipul lor. Și în acest an, de altfel ca și cel trecut, am fost susținuți de foarte multă lume bună”, Vasile Fotescu, organizator.

Până acum, moșii au reușit să bucure copiii din 18 familii din Capitală. Iar în următoarele zile, vor porni în drum spre micutii din localitățile rurale.

Copiii ne recită poezii, ne colindă, ne spun tot felul de bancuri, alții ne dau și niște întrebări la care ne este cam dificil să găsim un răspuns. Daruri primesc nu doar copiii, dar și cei mai în vârstă. Mergem la persoanele cu dizabilități, care pot fi uitați de alții de sărbători”, Vasile Fotescu, organizator.

Oricine se poate implica în această campanie și, astfel, să devină un Moș Crăciun pentru cineva care-l așteaptă cu multă nerăbdare.

„Dorim foarte mult să ne unim și fiecare din noi, în sat, oraș, oriunde ne-am afla să fim Moș Crăciun pentru cineva”, Vasile Fotescu, organizator.

Reporter: Victoria Țariova
Imagine: Oleg Cozlov