Astăzi, 4 ianuarie, este ultima zi când la Comisia Electorală Centrală (CEC) mai sunt primite solicitările de înregistrare a grupurilor de inițiativă, care se vor ocupa de colectarea semnăturilor pentru candidații de pe circumscripțiile uninominale. 

Legea prevede că pentru înregistrarea grupului de inițiativă, candidatul la funcția de deputat în Parlament va depune personal, cel târziu cu 50 de zile înainte de ziua alegerilor, la consiliul electoral de circumscripție respectiv următoarele acte:

  • demersul (cererea de înregistrare) în formă scrisă;
  • procesul-verbal al ședinței adunării cetățenilor/organului competent al solicitanților colectivi privind constituirea grupului de
  • inițiativă și susținerea/desemnarea candidatului la funcția de deputat în Parlament;
  • lista membrilor grupului de inițiativă;
  • copia de pe actul de identitate al candidatului, cu fişa de însoţire în cazul buletinului de identitate seria A (ambele părţi – recto şi verso);
  • decizia privind desemnarea persoanei responsabile de finanțele activității grupului de inițiativă (trezorierul), după caz;
  • statutul şi certificatul de înregistrare, în copie autentificată prin ștampila partidului politic;
  • în cazul blocurilor electorale, copia hotărârii Comisiei Electorale Centrale de înregistrare a acestora.

Consiliul electoral de circumscripție electorală uninominală verifică în termen de trei zile de la recepționarea actelor enumerate mai sus corectitudinea acestora şi decide asupra înregistrării sau refuzului înregistrării grupului de inițiativă.