Un tânăr de 24 de ani, originar din Tiraspol, a fost prins de Poliție, în Chișinău, având la el două genți pline cu substanțe narcotice.
Cazul a avut loc pe strada Armenească din Chișinău. Suspectul a fost zărit de inspectorii de patrulare, care susțin că acesta avea un comportament suspect.
„Angajații Inspectoratului Național de Patrulare (INP) au solicitat acestuia să se prezinte și l-au întrebat încotro se deplasează. Fiind foarte dezorientat, bărbatul se eschiva de la un răspuns. Astfel, ofițerii de patrulare au cerut de la bărbat să prezinte ce are în genți”, se menționează într-un comunicat al INP.
Tânărul a pus gențile jos, le-a deschis și a încercat să fugă, însă polițiștii au reușit să-l rețină.
În genți se aflau mai multe pachete sigilate cu peliculă și lipici, un cântar și diverse cutii. Din spusele Poliției, tânărul urma să ascundă pachețelele cu narcotice în diferite locuri, cum ar fi: sub copaci, în tufișuri sau sub pietre.
În prezent, suspectul este cercetat penal.