Șase localități din sudul țării sunt fără energie electrică la această oră, în urma ninsorilor puternice. Este vorba despre localități din Cimișlia, Cahul și Criuleni.
Totuși, reprezentantul furnizorului de energie electrică spune că deconectările sunt temporare și angajații companiei intervin de urgență pentru a remedia avarierile.
De asemenea, potrivit conducerii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, 224 de copii nu au ajuns azi la școală. Aceștia locuiesc în localități din Nisporeni, Călărași și Hîncești. Motivul ar fi defecțiuni la autobuzele școlare.
În partea de sud a țării stratul de zăpadă a ajuns la 5-7 cm. Potrivit autorităților, nu sunt drumuri blocate în totalitate, dar există restricții pentru vehiculele de mare tonaj.
Informațiile au fost discutate în cadrul ședinței celule de criză, cea fost creată la guvern, în contextul alertei meteo de cod galben de condiții complicate ale vremii.
Reprezentantul Serviciului Hidrometeorologic de Stat a precizat că ninsorile vor continua pe parcursul zile de astăzi și la noapte, dar mai slab. Cea mai afectată regiune a țării de ninsorile abundente va fi centrul republicii. Totodată, în sudul țării sunt posibile precipitații sub formă de lapoviță. În zilele următoare precipitațiile vor înceta, dar vremea se va răci.
Oamenii sunt îndemnați să nu părăsească locuințele, dacă nu au treburi de urgență, iar dacă ajung în situații de criză, să apeleze imediat serviciul 112.