Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1032: Gluma lui Zelenski, dezvăluire rară și premieră pe front! Ungaria cere oficial ajutorul României

/UPDATE/ Administrația mall-ului din Chișinău, care a organizat tombolele cu „veșnicul câștigător”, presupune că la mijloc e o fraudă

missing
15 ianuarie 2019, ora 14:45

Un mall din Chișinău a ajuns în gura târgului după ce internauții au sesizat că unul dintre clienții  Centrului Comercial și de Agrement este desemnat, în repetate rânduri, câștigător al tombolelor organizate de administrația mall-ului.

Clientul norocos, pe nume Mihai Surugiu, a câștigat încă în anul 2013 o sanie, în cadrul unei tombole organizate de acest Centru Comercial și de Agrement. Iar în ultimii doi ani, acesta a câștigat un televizor LED și chiar un automobil. Mai mult, zilele trecute acesta a fost desemnat câștigătorul unui premiu bănesc de zece mii de euro.

Nu știm deocamdată dacă este vorba despre aceeași persoană și cum se face că acesta se află frecvent printre câștigătorii tombolelor organizate de acest mall. Contactați de TV8, reprezentanții Centrului Comercial și de Agrement au spus că vor veni cu un comentariu la acest subiect pe parcursul zilei de astăzi.

UPDATE: ORA 14.40 Administrația mall-ului a venit cu o reacție la scandalului cu „veșnicul câștigător” al tombolelor. Reprezentanții Centrului Comercial și de Agrement spun că la mijloc ar putea fi o fraudă. Aceștia spun că în această privință a fost inițiată o anchetă internă și că, în caz de necesitate, vor fi implicate instituțiile de resort. De asemenea, câștigătorul Marelui Premiu a fost exclus automat din concurs, iar Marele Premiu va fi oferit  câștigătorului de rezervă.

„(…) Potrivit Regulamentului, Articolul V, al.1, „la tombolă poate participa orice persoana fizică, care a făcut cumpărături în sumă minimă de 300 lei.” Totodată, Art. VI, al.1 și al. 2 prevede că „pentru un singur bon de casă se acordă câte un singur cupon pentru a participa la extragerea premiului, iar cu cât este mai mare suma în bon, cu atât mai multe cupoane are dreptul persoana să primească.

După extragerea taloanelor care au fost colectate în cadrul Tombolei Aniversare, numele câștigătorilor au fost publicate pe pagina de Facebook a „Shopping MallDova” și pe pagina web oficială a centrului comercial. Potrivit procedurii reglementate de art. VII, al.7, în termen de maxim 72 de ore, câștigătorii urmau a fi verificați pentru a fi validați. În urma evaluărilor s-a constatat că persoana care a câștigat Marele Premiu a participat la tombolă cu mai multe bilete, fapt ce a trezit suspiciuni cu privire la încadrarea acțiunilor acesteia în regulamentul loteriei”, susțin reprezentanții mall-ului.

Facebook/Nicolae Margarint

 

Capturi: Facebook/Valeria Romanciuc

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.