Un bărbat din Bălți a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) pe un termen de 72 de oere, fiind bănuit că a cerut și primit de la o șoferiță începătoare suma de șapte mii de lei, pentru a o face cu permis de conducere.
Potrivit CNA, la începutul acestui an, bănuitul ar fi pretins si primit banii sub pretextul că ar putea determina persoane publice din cadrul Secţiei înmatricularea transportului şi conducătorilor auto din Bălţi să aranjeze cu succes susținerea examenelor și eliberarea permisului de conducere.
Pe numele bănuitului a fost pornită o cauză penală în temeiul art. 326 Cod penal – trafic de influenţă. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la șase ani de închisoare sau o amendă de până la 10 000 de unităţi convenţionale.
Procuratura anticorupţie conduce urmărirea penală.




































