Procurorii anticorupție au expediat în instanța de judecată spre examinare cauza penală pe faptul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani în proporții deosebit de mari în care este învinuit Vlad Filat. Fostul prim-ministru se declară nevinovat.

Potrivit procurorilor, în perioada anului 2013, Filat, ar fi urmărit scopul deghizării originii ilicite și transferului mijloacelor financiare în proporţii deosebit de mari, provenite din infracțiuni de corupție, și ar fi fost organizatorul și autorul infracțiunii de spălare de bani, utilizând un intermediar cu care se afla în relații de afinitate, pentru realizarea transferurilor.

De asemenea, la data de 1 iulie 2013, Vlad Filat ar fi încheiat un contract de asistență în campania electorală pentru un partid politic la alegerile parlamentare din noiembrie 2014, cu o companie de consultanță din Washington, SUA. Pentru serviciile contractate, învinuitul ar fi achitat către compania nerezidentă, suma totală de 12 847 902 lei, efectuând periodic transferuri din conturile companiilor gestionate prin intermediar, în care erau depozitate mijloace financiare obținute prin infracțiuni de corupție din Banca de Economii.

Conform probatoriului, inclusiv al rezultatelor cererii de comisie rogatorie efectuate către autorităţile din Statele Unite ale Americii, care au confirmat serviciile de consultanţă prestate de compania din Washington, SUA către partidul politic din Republica Moldova, s-a stabilit că mijloacele bănești menționate, originea cărora se dorea camuflată, ar fi fost primite de către învinuit urmare a săvârșirii infracțiunii de trafic de influență și corupere pasivă, pentru care fostul prim-ministru este condamnat și își ispășește pedeapsa în penitenciar.

Fostul prim-ministru nu își recunoaște vina, iar pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în proporții deosebit de mari, prevăzute la (art.243 alin.3 lit.b) Cod penal, legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la cinci la zece ani.

Vlad Filat a fost condamnat la data de 27 iunie 2016, de către magistraţii judecătoriei Buiucani, la nouă ani de închisoare. Ulterior decizia a fost menținută de Curtea de Apel Chișinău și Curtea Supremă de Justiție. Dosarul a ajuns la CtEDO. Fostul premier este învinuit de trafic de influenţă şi corupere pasivă.