Alegătorii din localitățile din stânga Nistrului, municipiul Bender şi unele localități ale raionului Căușeni vor putea vota în 47 de secții de votare. Șase dintre acestea vor fi distincte, adică la ele vor vota doar cetățenii transnistreni.
În acest fel, pentru circumscripția uninominală nr. 47, orașele Camenca, Râbnița, Dubăsari și Grigoriopol vor fi organizate 22 secții de votare, iar pentru circumscripția uninominală nr. 48, orașul Slobozia, municipiile Tiraspol și Bender – 25 secții de votare. Dintre acestea, șase vor fi secții distincte, unde vor putea vota doar cetățeni transnistreni. Patru – pe teritoriul municipiului Chișinău și două în municipiul Bălți. Celelalte vor fi deschise în orașele Criuleni, Rezina, localitățile Conieri, Coșnița, Doroțcaia, Gura Bâcului, Molovata, Sănătăuca, Ustia, Clafa, Chircăiești, Ciuburciu, Copanca, Fârlădeni, Hagimus, Răscăiești și Varnița.
CEC anunță că în scopul garantării securității procesului de votare la secţiile de votare din localitățile aflate în Zona de Securitate, Comisia Electorală Centrală face apel către observatorii naţionali, internaționali şi Comisia Unificată de Control în vederea monitorizării desfășurării pașnice a procesului electoral în cadrul secţiilor de votare respective.
Ministerul Afacerilor Interne urmează să întreprindă toate măsurile necesare pentru menținerea ordinii publice în localitățile unde îşi vor avea sediul secţiile de votare constituite.