/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 794: Alertă în toată țara și risc de baie de sânge! WP: Moldova va fi următoarea țintă, dacă Ucraina cade

Transportatorii de mărfuri vor putea programa din timp traversarea frontierei. Aplicația care îi vor ajuta

missing
24 ianuarie 2019, ora 11:34

La prima etapă, Serviciul Vamal va beneficia de asistența metodologică a unui expert al Programului RSM, care ar urma să stabilească necesitățile tehnice, ajutând și la elaborarea caietului de sarcini.

Astfel, transportatorii de mărfuri își vor putea rezerva în prealabil timpul de traversare a frontierei. Aplicația va reduce substanțial aglomerările și va fluidiza traficul. De asemenea, aceasta va putea fi accesată prin intermediul tuturor dispozitivelor electronice disponibile (calculator, tabletă, telefon).

Potrivit înțelegerilor, la prima etapă, sistemul ar urma să fie aplicat, în regim de testare, la posturile ”Leușeni” și ”Sculeni”, care, actualmente, înregistrează cele mai multe traversări de autocamioane.

De asemenea, acest concept de gestionare a fluxurilor transfrontaliere urmează a fi propus spre implementare și autorităților omoloage din statele vecine, astfel încât formalitățile să fie accelerate pe ambele părți ale frontierei.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram