/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

/VIDEO/ #Politcheck cu Igor Boțan. PCRM: Rezultatele la alegerile precedente, rating, de unde ia banii și pe ce-i cheltuie

29 ianuarie 2019, ora 17:12

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) a fost înregistrat la 27 aprilie 1994 şi reînregistrat la 15 ianuarie 1999. Deși Vladimir Voronin deține funcția de președinte al partidului din 22 aprilie 2001, acesta s-a aflat în fruntea PCRM de la fondare. PCRM este un partid politic de stânga, care s-a aflat la guvernare în perioada anilor 2001–2009. După alegerile parlamentare din iulie 2009 PCRM este partid aflat în opoziţie.

Potrivit datelor prezentate la Comisia Electorală Centrală (CEC), la 10 decembrie 2018, partidul are 11.613 de membri. Pentru alegerile din 24 februarie 2019, partidul  Comuniștilor a fost înregistrat în calitate de concurent electoral pe circumscripția națională la 2 ianuarie. Din cei 54 de candidați incluși inițial pe listă, patru au fost  eliminați din listă la solicitarea partidului, iar nouă au fost excluși deoarece nu au prezentat certificatul de integritate.  La șapte zile distanță, CEC a a aprobat completarea listei PCRM, astfel partidul are înregistrați 50 de candidați pe listă de partid și 30 candidați pe circumscripțiile uninominale.

La ultimele alegeri parlamentare, din noiembrie 2014, Partidul Comuniștilor din Moldova a ocupat locul trei din cele cinci partide care au acces în Parlament. Atunci PCRM a acumulat 279,366 de mii de voturi, sau 17,48 la sută din voturi, ceea ce le-a adus 21 de mandate de deputat. În prezent, au rămas doar șase deputați comuniști, ceilalți părăsind fracțiunea și alăturându-se partidului democrat.

REZULTAT LA ALEGERILE PARLAMENTARE 2014:

  1. PSRM – 20,51 % / 327,912 Voturi 25 Mandate;
  2. PLDM – 20,16 % / 322,201 Voturi 23 Mandate;
  3. PCRM – 17,48 % / 279,366 Voturi 21 Mandate;
  4. PDM – 15,80 % / 252,489 Voturi 19 Mandate;
  5. PL – 9,67 % / 154,518 Voturi 13 Mandate.

Sursa: CEC

Din 2014 până în prezent numărul cetățenilor care au foarte multă încredere în Partidul Comuniștilor a scăzut dramatic. Potrivit datelor Barometrului Opiniei Publice din ultimii patru ani, PCRM s-a bucurat de cea mai multă încredere în noiembrie 2014, când puțin peste 11 la sută din cetățeni declarau că aveau foarte multă încredere în PCRM. Ulterior numărul cetățenilor care au încredere în partid a continuat să scadă, cea mai mică cotă a fost atinsă în octombrie 2016, când mai puțin de un procent au declarat că au foarte multă încredere în PCRM. De atunci  s-a înregistrat o ușoară creștere, iar ultimul Barometru din noiembrie 2018 arată că doar 1,7 la sută din populație afirmă că au foarte multă încredere în PCRM.

ÎNCREDEREA CETĂȚENILOR ÎN PCRM:

Perioada Foarte multă încredere
Noiembrie 2014 11.1%
Aprilie 2015 5.7%
Noiembrie 2015 3.6%
Aprilie 2016 3.1%
Octombrie 2016 0.9%
Aprilie 2017 2.4%
Noiembrie 2017 1.5%
Mai 2018 2.7%
Noiembrie 2018 1.7%

Sursa: Barometrul Opiniei Publice  Noiembrie 2014- noiembrie 2018

În 2018, partidul Comuniștilor și-a început activitatea având în buget 33 de milioane de lei, pe parcursul anului au obținut alte 7,8 milioane de lei, dintre care 5,7 au fost acordate de către stat. Alte 2,1 milioane au fost obținute în baza  cotizațiilor de membru, activităților economice și administrative ale partidului.

SURSELE DE FINANȚARE ALE PCRM ÎN 2018:

5 777 098 Lei DIN BUGETUL DE STAT;

158 883 Lei COTIZAȚII DE MEMBRU DE PARTID;

297 113 Lei ADMINISTRARE PROPRIETĂȚI;

1 649 304 Lei ALTE ACTIVITĂȚI ECONOMICE.

PCRM a cheltuit, însă, peste patru milioane de lei, majoritatea banilor fiind destinați cheltuielilor de personal și pentru materiale promoționale.

CHELTUIELI PCRM ÎN 2018:

Total Cheltuieli 4 392 314 Lei;

Întreținere sedii: 410 333 Lei;

Personal: 1 900 993 Lei;

Presă și publicitate: 1 475 571 Lei;

Deplasări: 23 582 Lei;

Telecomunicații: 51 422 Lei;

Evenimente: 261 199 Lei.

Sursa: CEC

Potrivit raportului financiar, prezentat la CEC la 10 decembrie 2018, la sfârșitul perioadei de gestiune, PCRM deține în cont suma record de 36,7 milioane de lei.

După alegerile parlamentare din 2014, PCRM a intrat în Legislativ cu 21 de mandate, însă numărul acestora s-a micșorat începând cu prima ședință a noului Parlament, când deputata PCRM Irina Vlah a anunţat că părăseşte fracţiunea. Ea şi-a motivat decizia prin faptul că „electoratul PCRM s-a simţit trădat, din cauza schimbării cursului politicii externe a formaţiunii”, iar în aceste condiții …

După alegerile din noiembrie 2014, PCRM a purtat negocieri cu PDM și PLDM pentru deblocarea activității parlamentului, însă la 23 ianuarie 2015 doar PLDM și PDM au semnat acordul de constituire a Alianţei Politice pentru Moldova Europeană.

PCRM a susținut alianța și în aceeaşi zi, cu votul deputaților PCRM,PLDM și PDM, a fost ales în calitate de președinte al Parlamentului Andrian Candu, candidat înaintat de PDM, iar vicepreşedinţi ai Parlamentului au fost aleşi Liliana Palihovici (PLDM) şi Vladimir Vitiuc (PCRM).

Ulterior, la 18 februarie 2015 cu votul a 60 de deputaţi din PLDM, PDM şi PCRM a fost investit Guvernul condus de Chiril Gaburici. (

Deputații PCRM au votat la 15 octombrie 2015 pentru retragerea imunității lui Vlad Filat, după ce cu o solicitare în acest sens a venit procurorul general Corneliu Gurin. Filat a fost reținut în sala plenului și escortat la Centrul Naţional Anticorupţie.

Ulterior, la 22 octombrie 2015 un grup de deputaţi PCRM şi PSRM au înregistrat în Parlament moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Streleţ, temeiul ei fiind „suspiciuni de corupţie” şi “detaşarea premierului de la funcţia sa, prin expunere în favoarea lui Vlad Filat. Prin urmare, la 29 octombrie 2015 Guvernul Streleţ a fost demis cu votul a 65 de deputaţi ai fracţiunilor PDM, PCRM şi PSRM.

Tot în 2015, fracțiunea PCRM a devenit minoritară în Parlament, după ce la 21 decembrie 2015, 14 (din 21) deputaţi comunişti, în frunte cu preşedintele fracţiunii parlamentare a PCRM, Violeta Ivanov, au anunţat într-o conferinţă de presă că părăsesc fracţiunea PCRM. După anunțul celor 14 deputați, partidul a anunțat despre excluderea lor din rândul membrilor PCRM.

Ulterior, la 24 decembrie 2015 cei 14 deputaţi împreună cu fracţiunea PDM au anunţat că formează „Platforma Social-Democrată Pentru Moldova”. La doi ani distanță, în martie 2017 cei 14 foști comuniști au aderat oficial la Partidul Democrat. Anunțul a fost făcut înaintea ședinței Parlamentului (din 10 marie 2017) de către Marian Lupu. Astfel, PDM a devenit fracțiunea parlamentară cu cele mai multe mandate de deputat din actualul Parlament.

PCRM a fost împotriva învestirii Guvernului Filip din noaptea de 20 ianuarie 2016. Totodată, a boicotat alegerile prezidențiale din același an și a declarat neconstituțională hotărârea Curții Constituționale din 4 martie 2016, prin care a fost dispusă revenirea la alegerea directă a șefului statului.

PCRM a criticat actualul sistem electoral mixt și au anunțat că se vor alătura inițiativei societății civile cu privire la organizarea unui referendum național în problema sistemului mixt de vot. Una din deputatele PCRM, Elena Bodnarenco, a fost audiată la CNA în calitate de martor, pe marginea declaraţiilor publice despre o presupusă tentativă de corupere. Audierile au durat doar 20 de minute, după aceasta Bodnarnco a declarat că a prezentat probe și cel mai probabil va mai fi audiată. Totodată, ea a precizat că deputații care au plecat au primit oferte similare, dar și actualii.

Presa a scris despre PCRM și după ce sediul partidului din strada Armenească a fost vândut, iar în el s-a mutat partidul democrat. Potrivit investigației RISE Moldova,  imobilul a fost vândut unei firme din Belize, controlată de o persoană din anturajul liderului PD, Vlad Plahotniuc. Democrații spun că nu cunosc cine este proprietarul clădirii arătoase. PCRM neagă, într-un comunicat, că ar fi avut vreun oficiu în această clădire, deși anterior membrii formațiunii afirmau deschis că acesta este sediul lor. Comuniștii spun că au deținut doar o cotă-parte din construcție, pe care ar fi cedat-o în 2016.

În timpul protestelor antiguvernamentale din vara anului trecut, Vladimir Voronin, președintele PCRM a fost huiduit de protestatarii din fața Parlamentului și acuzat că l-a crescut pe Vlad Plahotniuc, liderul democraților. Voronin a negat acuzațiile.

Cu referire la viitoarele alegeri parlamentare, președintele PCRM, Vladimir Voronin, afirmă că cu siguranță vor intra în Parlament.

Listele candidaților PCRM pe circumscripția națională și pe circumscripțiile uninominale le puteți găsi pe Alegeri.tv8.md.

Vezi și:

/VIDEO/ #Politcheck cu Igor Boțan! Blocul ACUM: Istoria partidelor DA și PAS, finanțarea, promisiunile, scandaluri și controverse

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram