Președintele Partidului Politic ȘOR (PP ȘOR), Ilan Șor, afirmă că președintele țării Igor Dodon îl amenință pe el și pe membrii familiei sale cu dosare penale, intentate pe teritoriul Federației Ruse. Acesta a spus azi, în cadrul unei conferințe de presă, că așteaptă scuze publice de la șeful statului, în caz contrar va aduce dovezi publice cum Igor Dodon s-a plimbat cu avionul său, s-a folosit de casa acestuia din Rusia și, mai mult, cum Ilan Șor i-a finanțat ultimele două campanii electorale ale lui Igor Dodon.
Șor spune că nu este pentru prima oară când Dodon încearcă să-l amenințe, însă acum acesta „a depășit toate limitele”.
„Se fac presiuni pentru ca noi să ieșim din campania electorală”, a declarat Șor în conferința de presă.
Președintele PP ȘOR amintește că, anterior, acesta a fost în relații bune cu președintele țării: „L-am ajutat înainte, i-am achitat drumul la Moscova, s-a folosit de avionul meu, de casa mea, am fost în Monaco la un meci. Nu aș fi spus nimic despre asta, așa cum m-a rugat, dacă nu apăreau aceste amenințări”, a mai spus Șor, amintind că i-ar fi acordat lui Dodon și ajutor financiar în campanii electorale.
Șor a adus la conferința de presă și o geantă, spunând: „În această geantă au fost multe lucruri, pe care Igor Nicolaevici Dodon le-a primit personal de la mine. Eu pot să transmit această geantă la Președinție, poate mirosul sau mărimea genții o să vă amintească Dvs. de ceva? În cazul în care Igor Nicolaevici a uitat despre aceste momente, care descriu relațiile noastre de odinioară, să spună că aceasta nu este adevărat, să spună acest lucru public”, a comentat Ilan Șor.
Purtătorul de cuvânt al președintelui Igor Dodon, Maxim Lebedinschi, nu a răspuns la telefon deocamdată pentru a ne oferi o reacție la acuzațiile aduse de Ilan Șor la adresa șefului statului.
Ulterior, reprezentanta Președinției Carmena Sterpu a venit cu o reacție din partea președintelui: „Constatăm cu regret că unii candidați la alegerile parlamentare încearcă să atragă Președintele și instituția prezidențială în polemici politice cu temei fictiv. Or, declarațiile unor sau altor candidați la funcția de deputat trebuie tratate exclusiv în context electoral.
În particular, observăm o încercare disperată a unor candidați de a distrage atenția de la învinuirile directe care li se aduc în legătură cu furtul miliardului și nelegitimitatea participării lor în scrutinul parlamentar.
Vă anunțăm aici, în mod repetat, că Președinția, instituția statului cu cea mai mare legitimitate și susținere populară, nu se implică în lupta electorală a forțelor politice, iar Președintele țării nu intenționează să reacționeze la provocări, oricare e natura lor, mai ales că majoritatea atacurilor de acest fel au fost deja reflectate anterior în spațiul public, inclusiv în campaniile electorale precedente, când au fost date răspunsurile de rigoare”, se menționează într-un comunicat de presă al Președinției.