În circumscripţia uninominală nr. 8 Florești au fost înregistrați șapte candidați, toți reprezentanții partidelor politice. În timp ce unii declară că nu au venituri sau case, unii dețin câteva imobile sau mașini. Iar o candidată își vinde mașina cu doar 1 000 de lei. Mai jos detalii despre fiecare candidat înregistrat:

Primul pe circumscripția 8 se regăsește candidatul PDM Eugeniu Nichiforciuc, secretar al comisiei permanente, Comisia Securitate Națională, apărare și ordine publică. Acesta a declarat pentru ultimii doi ani un salariu de peste 317 de mii de lei, soția sa a avut un salariu mai modest de 73 de mii de lei.

Eugeniu Nichiforciuc a obținut din vânzarea unei cotei părți de 67%  al SRL-ului Construct AgentGrup  100 500 de lei. Acesta mai declară că alte 350 mii de lei le-a obținut din vânzarea unui automobil de model Land Rover Discoveri. În prezent familia Nichiforchic deține un Audi Q5 din 2014, care valorează de peste 729 mii de lei.

La fel, deputatul a primit circa 131 mii de lei din pensii, burse și indemnizații, premii. De asemenea, soții Nichiforciuc au primit donații de la evenimente de familie sau ceremonii de 50 000 euro.

Familia Nichiforchic deține trei apartamente, însă declară valoarea doar a două imobile. Astfel, un apartament care l-au obținut în anul 1995 cu suprafața de 72,9 metri pătrați valorează circa 403 mii de lei. Alt imobil având o suprafață de 42,19 metri pătrați obținut în 2013, prețul acestuia fiind de 14 119 euro. Al treilea apartament de 330 metri pătrați, depuatul PDM nu a menționat valoarea imobilului.

Deputatul PDM, mai are două companii de comerț și două de transport. Cel mai mult valorează circa 127 mii de lei. Democratul a mai declarat dividente de peste 310 de mii de lei primite din cota de 67% pe care o deține în SRL ConstructAgentGrup. Familie Nichiforchic a mai încasat peste 371 de mii de lei dividente de la SRL Max Ball.

Nichiforciuc s-a alăturat în PDM în 2012, ocupând și funcția de secretar General Adjunct al PDM. În 2014, candidatul a fost vicedirector la SA „Terconvit”. Iar din 2015 acesta este deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Candidatul a deținut funcții publice, activând în Secţia organizatorică şi protocol al aparatului Comitetului Central al PCRM, Aparatul CC al PCRM.

În buletinul de vot al circumscripției 8 Florești cu numărul doi este inclus candidatul PSRM, Serghei Groza. El este deputatul Fracțiunii PSRM. Acesta a declarat pentru anii 2017-2018 un venit de peste 223 mii de lei. Iar soția acestuia care activează la Spitalul Raional Florești a primit un salariu de 143 000 lei în 2017-2018.

De asemenea, candidatul este proprietarul  unei case de locuit  cu o suprafață de 153,1 metri pătrați din 2017, care valorează 110 mii de lei. Și un garaj, la fel, din anul 2017 suprafața acesteia fiind de 67,8 metri pătrați, care costă 32 000 lei.

Serghei Groza mai deține două automobile de model Hyndai de 80 000 lei și Peugeot de 40 mii lei achiziționate în anul 2015. Iar din veniturile obținute din alte surse, cum ar fi: pensii și îndemnizații deputatul a încasat în anii 2017-2018 suma de peste 296 lei. Totodată, acesta a obținut un venit din arenda terenurilor în 2018 de 6 000 lei.

Candidatul PSRM a ocupat funcția de consilier în Consiliului raional Floreşti în anii 2015-2017 și a fost ales pe listele PSRM. Iar din anul 2012 deţine funcţia de preşedinte al Organizaţiei teritoriale Floreşti a PSRM, potrivit avere.md.

Grigore Cojocaru, candidatul PCRM, este al treilea în buletinul de vot al circumscripției Florești. Cojocaru de profesie este inginer, politolog iar în prezent este fără serviciu. Concurentul a obținut un venit de 126 de mii lei pentru anii 2017, iar soția acestuia a câștigat o patenta de 60 000 lei pentru anii 2017-2018.

Familia Cojocaru are un bun imobil din 2009, care valorează 8 000 lei și un apartament de 65 metri pătrați de 12 000 lei. De asemenea, candidatul deține un apartament de 73,3 metri pătrați care costă peste 94 mii de lei.

Din 1996 Grigore Cojocaru este proprietarul unei mașini de model Nissan care valorează 1 650 dolari. Acesta deține mai multe conturi bancare care are câte 50 000 și 40 000 lei.

Grigore Cojocaru este pensionar.

Al patrulea în buletinul de vot este Ghenadie Ladaniuc din partea Partidului Șor. Ladaniuc temporar este neangajat. Iar, în declarația de avere, acesta declară că are două automobile. Unul de model Mercedes 123 achiziționat în 2015, care l-a cumpărat cu 2 000 lei. Iar alta de model Renault Espace din 2017 cu valoarea de 10 000 lei.

Candidata Partidului politic „Partidul Nostru”, Ludmila Crîjanovschi, este candidata cu numărul cinci în buletinul de vot. Acesta fiind temporar neangajat. De profesie Crîjanovschi este zootehniciană.

Candidata PN a obținut un venit de 15 000 lei după ce și-a vândut automobilul de model Renault Modus. De asemenea, familia Crîjanovschi a mai denunțat încă două automobile. Una de model Renault Kangoo care a vândut-o cu 1 000 lei. Iar alta de model Toyota Corolla fiind vândută cu 10 mii de lei.

Din venitul obținut din darea în arendă a unui încăperi, concurenta a obținut 96 mii de lei.

Familia Crîjanovschi are un apartament de 42,9 metri pătrați care valorează peste 69 mii de lei. De asemenea, candidata deține o casă de locuit care este nefinisata și costă peste 30 000 lei, mai multe contracte translative de posesie și de folosință, valoarea acestora fiind de 129 mii de lei și o mașină din 2017 de model Volkswagen Crafter 35, prețul fiind de 8 000 lei.

Acesta deține un cont bancar care are 96 000 lei. Și alte încă două conturi ale familiei, care posedă câte 12 072 lei și 3258 euro.

Iurie Țap candidatul Partidului Nostru la funcția de deputat, este al șaselea candidat din circumscripția 8 Florești. Acesta declară venituri din ultimii doi ani de peste 328 mii de lei, iar soția acestuia o sumă de 325 507, fiind angajată la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”. Din pensia pe care o primește, candidatul a încasat în anii 2017-2018 circa 234 mii lei, iar din îndemnizațiile de la locul de muncă a primit peste 666 mii lei.

De asemenea, acesta mai declară un apartamente de 133 425 mii de lei cu 90 metri pătrați, procurat în anul 1982. Și un alt imobil al familiei este de peste 221 mii lei cu 44 metri pătrați.

Potrivit declarației de avere, Iurie Țap are o mașină de model Chevrolet Aveo procurată în 2012 cu 170 034 mii lei. Astfel, acesta a avut un credit la 80 000 lei care trebuia să îl achite până în 2018.

Ultimul candidat în buletinul de vot al circumscripției 8 Florești cu numărul șapte este Anatolie Cărbune, care declară pentru doi ani 147 456 mii lei. Candidatul a mai obținut venituri din mai multe surse de peste 42 mii lei, ia soția acestuia a primit un venit 43 257 lei.

De asemena, concurentul are un apartament din 2002 cu 53 metri pătrați cu 17 680 lei. Iar altul, familia Cărbune declară un imobil de 12 mii lei de 31,5 metri pătrați.

Informații privind candidații la alegerile parlamentare din 24 februarie pot fi consultate pe alegeri.tv8.md.