Pentru fotoliul de deputat din partea circumscripției nr. 10 luptă șase candidaţi, toți reprezentanții unor partide politice. Mai jos profilurile acestora:

Primul în buletinul de vot al circumscripției Bălți va fi candidatul Serghei Iordan, din partea PDM. Potrivit declarației de avere pentru ultimii doi ani, Iordan a declarat 252 084,46 lei din funcția de registrator-șef la departamentul cadastru, I.P „Agenția Servicii Publice”, iar soția acestuia a menționat un venit de 2930 29, 53 de lei, fiind pensionară.

Acesta a obținut un venit de 1 298 de lei, fiind consilier municipal, iar soția lui Serghei Iordan a primit circa 29 de mii de lei din pensie.

Candidatul pe circumscripția 10 mai are un apartament de 53,9 metri pătrați, obținut în anul 2007. Valoarea imobilului fiind de 124 130 mii de lei. De asemenea, concurentul posedă un pachet de circa 16 mii de acțiuni de la firma SA DAAC -Nord. În 2015 concurentul a luat un împrumut în mărime de 50 de mii de lei.

Serghei Iordan a absolvit școala medie nr. 2 din or. Cahul în 1979. Iar în 1982- 1984 a activat la combinatul „Produse alimentare” din Bălți. Candidatul a mai fost jurist la uzina Electrotehnică din Bălți. De asemenea, acesta a activat în primăria mun. Bălți în calitate de șef în secția juridică. Concurentul a mai fost director executiv la S.R.L  „DUBLU-G” timp de 11 ani.

Următorul în buletinul de vot este candidatul PSRM, Alexandr Nesterovschi, care este deputat în parlamentul Republicii Moldova. Potrivit declarației de avere, timp de doi ani, Nesterovschi a avut un salariu de 317 105 de lei. În același timp, acesta, pentru ultimii doi ani, indică și venituri din activitatea de reprezentant al statului în societăți comerciale de peste 25 de mii de lei.

Deputatul mai are un automobil de model Ford, anul fabricației fiind din 2011 și achiziționat în 2018 cu 150 de mii de lei. Totodată, el susține că a primit îndemnizații pentru închirierea spațiului locativ, dar și în alte scopuri de 234 566 lei pentru doi ani.

Al treilea în buletinul de vot este candidatul din partea partidului Șor, Pavel Verejanu. Consilierul mun. Orhei declară că a încasat venituri de peste 12 mii de lei pe o perioadă de doi ani. Iar soția acestuia menționează că a primit un salariu de circa 60 de mii de lei, activând la SRL Crifort-Optim. Potrivit declarației prezentate la CEC, familia Verejanu a declarat venituri din indemnizații, zile de nașteri de 31 900 lei.

De asemenea, soția candidatului partidului Șor a menționat venituri de 45 250 euro salariu de peste hotare și 19 600 lei de la zile de naștere. Astfel, cei trei copii a acestora au primit circa 24 de mii de lei de la zile de naștere.

Candidatul deține un intravilan de 0,0653 ha, valoarea bunului fiind de 1 843 lei. Totodată, familia concurentului de pe circumscripția 10 au un apartament de 101,8 metri pătrați achiziționa în 2008 cu peste 54 de mii de lei. Aceștia mai dețin și un cont bancar cu 30 000 de euro.

Pavel Verejanu de profesie este contabil și audit, iar în prezent activează la primăria mun. Orhei.

A patra în buletinul de vot al circumscripției este Arina Spătaru din partea blocului electoral „ACUM DA PAS”. Din declarația de avere, se arată că venitul concurentei pentru ultimii doi ani a fost de 47 304 lei.

Totodată, copii Arinei Spătaru au primit indemnizații de peste 19 mii de lei. Familia Spătaru mai înregistrează bunuri imobile care nu este menționată suma acestora. De asemenea, în proprietate mai au o casă de locuit de 196,2000 metri pătrați, care valorează 580 513, un garaj de 69,3000 metri pătrați de 123 de mii de lei. Candidata blocului ACUM a primit o donație de un spațiu comercial cu o suprafață de 195,600 metri pătrați, care costă 563 788 mii de lei.

Familia candidatei, mai deține două mașini achiziționate una în 2012, iar alta în 2015, valoarea acestora însă, nu este specificată.

De profesie, Arina Spătaru este tehnolog în industria ușoară, iar funcția pe care o deține acum este director de SRL „Arina-s”.

A cincilea în buletinul de vot este candidata din partea Partidului Nostru,  Elena Grițco. În declarația de avere prezentată la CEC, ea scrie că în ultimii doi ani a primit în jur de 54 de mii de lei. Indemnizația pentru participarea la ședințele CMB a fost de 1 473 de lei. Președinta Fundației ”Renato Usatîi” mai are înregistrată pe numele său un apartament de peste 14 mii de lei și o mașină de model Skoda Octavia achiziționat în anul 2017 cu 16 400 euro.

Candidata mai deține un cont bancar cu 2 433 lei. Aceasta de profesie este jurist.

Ultimul în buletinul de vot este candidatul PCRM, Serghei Rubțov. El este secretar al comitetului mun.Bălți. În declarația de avere pentru anii 2017-2018, Serghei Rubțov a indicat venituri de peste 149 de mii de lei, patru terenuri aflate în circuitul civil- toate în valoare de 37 200 lei, două apartamente și un automobil: Peugeot 307, anul fabricației 2005 și achiziționat în 2009 cu 30 000 lei.

Familia Rubțov mai deține două terenuri aflate în circuitul civil, valoarea acestora fiind de peste 43 de mii de lei. Două apartamente, cel mai are având suprafața de 69,3 de metri pătrați, care valorează 18 mii de lei, un bun imobil care poate fi nefinalizat de peste 40 de mii de lei, o vilă și încă două imobile, care nu este specificată valoarea acestora.

Candidatul pe circumscripția 10 este de profesie jurist.

Mai multe informații despre alegerile parlamentare din acest an, inclusiv listele candidaților, găsiți pe pagina Alegeri.tv8.md.