Partidul Regiunilor din Moldova (PRM) a fost constituit la 23 septembrie 2011 şi înregistrat de Ministerul Justiţiei la 18 octombrie, acelaşi an. PRM este un partid politic de centru – stânga. Calitatea de preşedinte al partidului a fost exercitată în perioada 2011–2016 de Mihail Formuzal, iar din 20 februarie 2016 funcţia de preşedinte al Partidului Regiunilor este ocupată de Alexandr Kalinin.

Din informațiile prezentate la Comisia Electorală Centrală (CEC), Partidul Regiunilor are puțin peste o mie de membri în toată țara. Formațiunea a înaintat la CEC o listă de 55 de candidați însă, până la urmă au fost înregistrați doar 43 de concurenți electorali.

La ultimele alegeri parlamentare formațiunea a participat ca parte a blocului electoral „ALEGEREA MOLDOVEI – UNIUNEA VAMALĂ”.

Ce ține de nivelul încrederii oamenilor în Partidul Regiunilor, datele Barometrului Opiniei Publice arată că în anul 2012, niciun cetățean nu a declarat că are foarte multă încredere în partidul respectiv. Ulterior, peste aproape jumătate de an, în aprilie 2013 cifra a crescut. Atunci, deja 0,3 la sută din respondenți declarau că au foarte multă încredere în Partidul Regiunilor. Din anul 2013 Partidul Regiunilor nu a fost reflectat în Barometrele Opiniei Publice.

La capitolul finanțării partidului, PRM încă nu a depus la CEC raportul anual, în schimb formațiunea a prezentat darea de seama pentru primul semestru. Potrivit documentului, până la 9 august 2018 formațiunea a primit din bugetul de stat aproape 200 de mii de lei.

În afară de aceasta, formațiunea a scris că a mai primit peste șapte mii de lei din cotizațiile membrilor de partid. Totodată partidul declară că nu a primit nicio donație.

Cei mai mulți bani, în prima jumătate de an al anului trecut, conducerea partidului i-a cheltuit pentru personal, aproape 115 mii de lei. În afară de aceasta, puțin peste 18 mii de lei formațiunea a indicat că i-a cheltuit pentru întreținerea sediilor. Peste nouă mii de lei au fost cheltuiți pentru deplasări și cam tot atât, pentru organizarea întrunirilor și a altor evenimente.

În ziua în care Partidul Regiunilor a fost înregistrat la CEC, președintele partidului a anunțat într-o intervenție pe Facebook care sunt prioritățile formațiunii.

„Vom avea foarte mult de lucru, până la alegeri, în timpul alegerilor, iar munca de bază va fi, desigur, după alegeri. Noi vom proteja drepturile tuturor cetățenilor din Moldova, dar ne vom axa atenția mai mult spre apărarea drepturilor moldovenilor aflați peste hotarele țării”, a spus Alexandr Kalinin.

Lista completă a candidaților PRM la aceste alegeri o puteți consulta pe pagina Alegeri.tv8.md.

Autor: Sergiu Niculiță